Magistrații Tribunalului ieșean au emis un ordin de protecție împotriva lui Mandachi, dar pe durata minimă prevăzută de lege. Iubita omului de afaceri ceruse să fie protejată timp de un an.
La jumătatea lunii trecute, E.C.B. a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție prin care lui Mandachi să i se interzică să se mai apropie de ea sau de fiica lor timp de un an, precum și monitorizarea mișcărilor acestuia cu o brățară electronică. Femeia a invocat episoade de violență fizică și verbală repetate, începute încă de acum doi ani, pe când era însărcinată cu fetița comună.
În cursul unui astfel de episod, Mandachi ar fi tăiat un scaun cu un cuțit în fața ei și a fetiței, amenințând-o pe E.C.B. că o va tăia și pe ea. Ulterior, Mandachi și E.C.B. au ajuns la un acord privind custodia copilului, situația a degenerat în scurt timp. Când mama, însoțită de tatăl ei, a venit să o preia pe fetiță de la Hotelul Mandachi din Suceava, omul de afaceri ar fi părăsit clădirea pe o ușă din spate, luând copilul cu el acasă.
Acolo, ar fi permis accesul doar mamei și ar fi încuiat ușile, refuzând să-i înapoieze copilul, deși acesta se afla deja în brațele mamei. Femeia a reușit să fugă pe geamul de la baie cu fetița și s-a refugiat în mașina tatălui ei. Mandachi ar fi blocat vehiculul și le-ar fi permis să plece doar după intervenția Poliției, chemată prin 112. mai mult pe ziaruldeiasi