Primele pistoale Carpaţi au ajuns la poliţiştii români în 1974. Arma este de fabricaţie românească şi a fost făcută la Cugir.
Noul pistol românesc ar fi trebuit să fie fabricat la Uzinele 6 Martie Zărneşti. În acelaşi an, 1972, un colonel de la Inspectoratul Judeţean de Securitate Braşov predă la Uzina Mecanică Cugir un singur exemplar de Walther PP ce fusese studiat anterior de braşoveni.
Consiliul Securităţii Statului (CSS) alocă astfel dezvoltarea armei exclusiv experimentaţilor armurieri cugireni.
Copiat după un Walther și destinat securiștilor
Arma era destinată uzului lucrătorilor de la securitate iar modelul copiat, dupa cum vom vedea, potrivit acestui scop.
Pentru acest produs, responsabilul echipei de proiectare a fost ing. Marcu Damian colaborând strâns cu atelierul de prototipuri condus de maistrul Sterca Niculae. Procesul de prototipare şi omologarea s-au desfăşurat în perioada 1972-1974, conform Asociației Naționale a COlecționarilor de Arme.
În realizarea modelului experimental, ulterior a prototipului, s-au depăşit unele dificultăţi.
Relevând prin măsurare directă cotele realizate (funcţionale) ale unicului Walther PP cal. 7,65mm disponibil, proiectanţii au calculat lanţul dimensional şi au stabilit dimensiunile nominale.
Citește și: VIDEO Tancul românesc "TR 85 M1 Bizonul", vedetă la BBC, o armă de temut
Exemplarul avea o stare avansată de uzură a ţevii şi a camerei cartuşului , cotele relevate fiind orientative.
Cartuşul 7,65×17 mm nu se fabricase în România iar U.M.Sadu primeşte sarcina de asimilare în paralel cu dezvoltarea armei la U.M.C. . Camera cartuşului şi conul de forţare sunt calculate pentru a corespunde cartuşului, asigurându-se ajustajele cu joc. Până astăzi pistolul Md.74 consumă muniţie 7,65×17 de la orice fabricant deci calculul a fost corect.
Elemente copiate, dar cu modificări
Faţă de PP-ul relevat, geometria corpului prezintă mici diferenţe utile. Mânerul are la partea anterioară o rotunjire elegantă. În zona posterioară coada prelungită (en. beavertail) protejează mai bine decât la PP zona tenară a palmei ( între degetul mare şi arătător) de cursa dinapoi a închizătorului. La PP sau PPK închizătorul zgârie mai mult mâna (en. web bite), posibil făcând trăgătorul să adopte o priza mai joasă afectând întrucâtva precizia. Versiuni mai recente Walther au primit o coadă prelungită.
Similar Makarov-ului și spre deosebire de majoritatea pistoalelor din familia PP, Md.74 a fost proiectat cu un zăvor de încărcător în partea de jos a crosei. Renunțarea la zăvorul lateral dreapta din spatele gărzii trăgaciului face reîncărcarea mai lentă și cere a doua mână pentru deszăvorârea și extragerea magaziei consumate.
Probabil motivul nu a fost a face eliberarea încărcătorului pentru stângaci la fel de facilă – caracteristica această ambidextră a fost o consecință fericită. Ținând cont de destinația specială, se preconiza portul ascuns/disimulat al armei (en. concealed carry) și zăvorul plasat pe fundul mânerului elimina riscul presării neintenționate a butonului lateral.
Se elimina și problema potrivirii zăvorului cu decuparea din încărcător și se lipsea riscul unui buton prea sensibil sau scăparea datorită unui încărcător îndoit – probleme familiare fabricantului mulțumită producției TTC-ului (https://www.anca.com.ro/tt-3033-de-ioan-gaucan/).
De altfel au existat și unele PP și PPK cu zăvor inferior, între modelele dinainte sau din timpul războiului, astăzi exemplare rare.
Încărcătorul este similar celui PP în 7,65 dar este proiectat cu unele diferenţe esenţiale. Păstrează cele 7 orificii pentru verificat numărul cartuşelor introduse, al optulea cartuş de sus vizibil prin decuparea de încărcare.
Nu are decuparea pentru zăvorârea laterală iar zăvorul intră în contact cu partea inferioară. La introducerea şi extragerea magaziei, zăvorul cu arc stă în contact cu spatele acesteia nelăsând magazia să cadă liberă.
Carpaţiul nu a copiat nici simpla tablă de fund a Walther-ului standard şi, din păcate, nici călcâiul proeminent de bachelită -elegantul opţional Walther. În schimb a montat o bază din duraluminiu, cei 5mm grosime neoferind mult sprijin pentru degetul mic al mâinii tari.
2 magazii cu câte 6 cartușe
Ridicătorul de cartuşe are o bridă verticală de ghidare suplimentară ce este prezentă şi la FÉG PA-63. Deşi încărcarea nominală este de 8 cartuşe, puţine încărcătoare alimentează corect mai mult de 7 cartuşe şi, după cum vom vedea, norma de echipare era de 2 magazii cu 6 cartuşe.
Manșonul închizătorului a fost proiectat cu mici diferențe față de PP. Crestăturile pentru manevrare (en. slide serrations) nu sunt verticale ci sunt înclinate la același unghi pe care îl are crosa cu axa țevii şi au un aspect mai brut. La partea superioară a manșonului, în fața înălțătorului sunt 2 frezări adânci simetrice ce nu ajută realmente la tragerea închizătorului. Majoritatea PP-urilor au un știft indicator pentru cartuș pe țeavă, însă acesta împreună cu arcul său nu au fost păstrați la proiectul românesc.
Închizătorul are o altă curbură la partea spate ce se continuă armonios cu forma „beavertail”-ul specific mai lung.
Aparatele de ochire s-au perpetuat de la modelul relevat german: cătare fixă obţinută din frezarea semifabricatului de manşon din oţel şi înălţător prins în coadă de rândunică reglat pentru devierea laterală şi ştemuit în poziţie. Cătarea prototipului și a primelor loturi a avut o formă triunghiulară în vederea laterală, ulterior în serii mai târzii capătă o formă de patrulater.
Seria "0", în 1974
În cursul anului 1974 se realizează seria “0”. Aceasta este supusă unei probe de rezistență de 3000 de cartușe trase per armă. Trecând proba se consideră că viața garantată a fiecărui pistol este de minim 3000 cartușe. La poligonul subteran al UMC ce aparținea de secția A, s-au făcut verificări la țintă de la 25 m.
Astfel se omologhează pistolul primind numele Md. 74 cal. 7,65 mm şi se face pregatirea de fabricaţie în uzină pentru serie mare.
Producţia este alocată secţiei “B” ce fabrica şi altă armă de succes omologată în 1974, P.S.L.-ul.
La sfârşitul lui 1974, începutul lui 1975, se recepţionează primele pistoale de către Securitate.
De-a lungul anilor de fabricaţie în comunism producţia va tot spori de la aprox 5000 exemplare/an până la un maxim de aproximativ 6000 exemplare/lună.
După Securitate, pistolul Carpați a intrat în dotarea Miliției
Miliţia este următoarea ce primeşte în dotare pistolul naţional, suplimentând şi apoi înlocuind o varietate mare de pistoale şi revolvere, provenite în bună măsură de la Poliţia interbelică. (Waltherul PP va fi fost și el în dotare întrucât poliția legionară importase de la uzina Zella-Mehlis 1200 de exemplare).
Pistolul se livrează într-o cutie simplă de carton cu un încărcător suplimentar.
Ajunge curând şi în dotarea armatei RSR, fiind distribuit cu precădere ofiţerilor, subofiţerii folosind mai voluminosul TT. La aviaţie şi tancuri este apreciat pentru dimensiunile mici.
Pistolul Md.74, “Carpaţi”, indiferent de instituţie, este acelaşi. Diferă culoarea tocului şi a centurii cu diagonală, de regulă brun roşcat, mai rar negru iar pentru agenţii de circulaţie alb sau gri deschis. Regulamentar toate instituţiile poartă 2 încărcătoare în care se introduc standard doar câte 6 cartuşe.
Polițiștii au reclamat mai multe probleme de-a lungul timpului
Un poliţist bucureştean a explicat, sub protecţia anonimatului, acum câțiva ani, riscurile la care se expune dacă este nevoit să-şi folosească arma din dotare. Avea un pistol Carpaţi fabricat acum 45 de ani.
Poliţist de la Poliția Capitalei: "Pot să spun că nu te poţi simţi în siguranţă cu armă din 1974. Şi nu este atât de precisă cât ar trebui să fie. Se blochează foarte des, sunt foarte uzate, asta pune poliţistul în dificultate, în momentul în care ţi s-ar bloca arma în timpul unei acţiuni".
În 2020, pistoalele Carpați au fost înlocuite cu Beretta PX 4.
