Originea neașteptată a cuvântului salariu. Conform definiției din DEX este suma de bani pe care o primeşte o persoană pentru munca depusă într-o perioadă de timp, săptămână, lună.
Originea sa este indicată ca provenind din limba franceză, din cuvântul „salaire“, care, la rândul său provine din latinescul „salarium“. Iar sursa acestui salarium este una surprintătoare.
Originea neașteptată a cuvântului salariu. Ce legătura are cu plata soldelor soldaților romani?
Multe dintre cuvintele pe care astăzi le folosim firesc, aproape automat, au o poveste fascinantă. Deși nu pare, la prima vedere, dar „salariu” este unul dintre acestea.
În timpul comunismului românii se obișnuiseri mai mult cu forma „retribuție”, dar „salariu” a revenit în forță după 1990. Iar legătura sa cu banala sare de pe mesele tuturor este una neașteptată.
Astăzi o găsim peste tot: pe masă, în rețete, în pungi ieftine pe rafturile magazinelor. Dar în urmă cu două mii de ani, sarea era una dintre cele mai valoroase resurse ale lumii cunoscute.
Citește și: VIDEO De ce e mai bună sarea iodata românească decât cea de Himalaya pentru sănătatea noastră
Era atât de importantă, încât soldații romani erau plătiți parțial în sare – de aici vine cuvântul „salariu”, derivat din latinescul „salarium”.
Acest „salarium“ însemna, pe vremea romanilor, cota de sare (latină - sal, salis) pe care o primeau soldaţii ca plată suplimentară la soldă. Prin urmare, „salarium“ înseamnă „plata în sare“, conform adevarul.ro.
Practica este menţionată în literatura antică, în scrierile lui Seneca sau Plinius cel Bătrân, sarea având atunci o valoare şi o importanţă deosebită, inclusiv ca monedă de schimb, fiind denumită frecvent ca „aurul alb“.
În Antichitate, sarea era supranumită „aurul alb”, fiind una dintre cele mai valoroase resurse ale timpului - Foto: Pexels (cu rol ilustrativ)
Dar de ce era atât de prețuită? Într-o epocă fără frigidere, fără curent electric și fără gheață artificială, sarea era singurul mod eficient de a conserva hrana.
Carnea, peștele și chiar unele legume erau păstrate luni întregi în sare, pentru a fi consumate pe timp de iarnă sau în timpul lungilor campanii militare.
Citește și: Se va construi o nouă salină Praid? Ce spune guvernul despre acest lucru: Brand extrem de important
Fără sare, armatele nu ar fi putut mărșălui, coloniile nu ar fi supraviețuit, iar comerțul ar fi fost aproape imposibil.
Soldații romanil era plătiți parțial în sare
În Imperiul Roman, sarea era considerată un drept al cetățeanului și o plată a ostașului. De aici a apărut expresia „nu-și merită sarea”, folosită pentru cei care nu muncesc suficient – echivalentul lui „nu-și merită salariul”.
Pentru a transporta acest „aur alb”, romanii au construit Via Salaria, Drumul Sării – o arteră strategică ce lega zonele de extracție de centrul puterii.
Împrejurul acestui drum s-au format orașe, piețe și depozite, iar cine controla sarea, controla și economia locală.
Treptat, ofiţerii, soldaţii şi slujbaşii nu au mai primit sare, ci o sumă de bani care s-a numit tot „salarium“ destinată cumpărării sării pentru o lună de zile. Interesant este că acest salarium era diferenţiat, în funcţie de preţul sării dintr-o anumită zonă.
Evoluţia lingvistică a făcut ca, pe parcurs, cuvântul „salarium“ să se distanţeze de suplimentul de sare încasat şi să desemneze solda în sine, plata lunară a soldaţilor, iar cu acest sens, cuvântul a fost transferat în limbile romanice.
Dar nu doar în Roma era sarea prețuită. În Africa de Nord, caravanele traversau deșertul Sahara cu blocuri masive de sare, schimbându-le pentru aur, fildeș sau mirodenii.
În Tibet, sarea era comprimată în lingouri și folosită ca monedă. În China antică, sarea era monopol de stat și sursă de venituri uriașe.
Chiar și în Evul Mediu european, sarea era atât de scumpă încât doar nobilii își permiteau să o folosească în fiecare zi.
Citește și: Când a fost scos tronul Imperiului Roman la licitație? Ce sumă a plătit noul împărat? Cât a domnit?
Mai mult decât o resursă economică, sarea era un simbol. Era folosită în ritualuri religioase, la purificarea spațiilor, la încheierea unor legăminte și jurăminte.
Se presăra sare la naștere, la nuntă, dar și la înmormântare. Se spunea că cine mănâncă sare împreună cu altcineva, leagă o prietenie de nedezlegat.
Un obicei străvechi din multe țări, inclusiv din România, era „pâinea și sarea” – oferite musafirilor drept semn suprem de ospitalitate. În realitate, acel gest era nu doar politicos, ci dovada că gazda îți dăruiește ceea ce are mai de preț.
