Motiv pentru care fiica lui Teo Trandafir sa mutat de acasa! „Am fost destul de strictă”. Ce spune prezentatoarea despre relația pe care o are acum cu fiica sa, Maia.
Motiv pentru care fiica lui Teo Trandafir sa mutat de acasa!
Maia, fiica adoptivă a lui Teo Trandafir, în vârstă de 21 de ani, a decis recent să se mute din casa mamei sale pentru a-și urma propriul drum în viață.
Teo Trandafir a mărturisit că, deși inițial ia fost dificil să se obișnuiască cu absența Maiei, a înțeles că aceasta este o etapă firească în dezvoltarea fiicei sale și a ales să o susțină în această decizie.
„Puiul tău tău ia zborul din cuib”
„Cred că așa cum se întâmplă de obicei atunci când vezi că puiul tău serviciu ia zborul din cuib… pentru un timp (nr e greu), după care te obișnuiești și vei trăi viața în continuare.
Eu stau și mă gândesc la momentele în care oamenii suferă pierderi, abia atunci este o problemă. Când cineva a plecat să trăiască viața lui, trebuie să fii fericit pentru el. Cred că și atunci când cineva pleacă de tot ar trebui… dacă el sa aflat în suferință până acum. Asta nu am învățat până acum”, a spus Teo Trandafir pentru Cancan Senzațional .
Citește și: Povestea româncei care a ajuns să creeze haine pentru Jennifer Lopez. În SUA cu loteria vizelor
Cine este Maia, fiica lui Teo Trandafir?
Maia a fost adoptată de Teo Trandafir pe când era foarte mică, iar prezentatoarea a descris acest moment ca fiind unul dintre cele mai importante din viața sa. Teo a povestit în mai multe interviuri că și-a dorit întotdeauna să devină mamă, iar Maia i-a adus multă bucurie și sens în viață.
Teo a declarat că, până la vârsta de 18 ani, a fost destul de strictă în privința regulilor, însă a încercat să îi insufle fiicei sale valori puternice și să îi ofere o fundație solidă pentru viață.
Maia este descrisă ca fiind o tânără independentă, inteligentă și cu o personalitate bine conturată.