Mii de tineri din Iași i-au confruntat, prin joc, pe cei mai populari gameri și streameri din țară

DE Alex Darvari | Actualizat: 29.05.2022 - 20:21
Mii de tineri din Iași i-au confruntat, prin joc, pe cei mai populari gameri și streameri din țară
Mii de tineri din Iași i-au confruntat, prin joc, pe cei mai populari gameri și streameri din țară
Mii de tineri din Iași i-au confruntat, prin joc, pe cei mai populari gameri și streameri din țară
Mii de tineri din Iași i-au confruntat, prin joc, pe cei mai populari gameri și streameri din țară

„Haideți să strigăm cu toții: Ștefan, Ștefan!”. Grupul de adolescenți începe să-l încurajeze pe puștiul emoționat, care este concentrat la ecranul calculatorului, cu mâna dreaptă strânsă pe mouse și cu cea stângă pe tastele W, A, S, D.

SHARE

„Oooo, ce reușită!”, „Bravo, excepțional, ăsta ești tu, ești de-al nostru!”, strigă în microfon unul dintre entertainerii momentului, influencerul de gaming Palash. Adversarul puștiului, așezat la un computer alăturat, este la fel de concentrat și doar zâmbește un pic pentru victoria lui. În spatele său, un ciorchine de adolescenți urmărește fiecare mișcare din ecran.

Suntem la City Kings, unul dintre cele mai importante evenimente de gaming din țară. Competiția de CounterStrike 1v1 organizată la Sala Sporturilor din Iași e în plină desfășurare.

De la 8 la 20 de computere

A avut, încă de la prima ediție, din 2021, un succes remarcabil. La a doua ediție, în prima zi de City Kings, 27 mai 2022, au venit la cele trei standuri peste 750 de persoane. A doua zi, sâmbătă, au venit la Sala Sporturilor peste 2.000 de tineri cu părinții lor.

256 dintre adolescenți au intrat și în competiția de CS 1v1. Duminică este marea finală, de la ora 19.00, iar primele trei locuri sunt recompensate cu câte un monitor special creat pentru jocuri. În cadrul City Kings, au mai fost organizate și alte competiții în care premiile au constat în periferice profesionale pentru jucătorii pasionați.

„Noi am început evenimentul de gaming la Romanian Creative Week dintr-o joacă. Am zis «Cum ar fi să avem o competiție pentru această zonă de public?» Anul trecut, pe o vreme total descurajantă, au venit 500 de tineri la un cort pe care l-am amenajat la Palas și nu am făcut față cu înscrierile.

Am avut 8 computere de joc. La ediția a doua, am extins evenimentul la Sala Sporturilor, am adus 20 de computere și console și simulatoare de formula 1. Iar numărul de tineri care au venit la cele trei standuri a ajuns, în primele două zile, la 3.000 de persoane”, a explicat Ionuț Polexe, CEO Roton, co-organizator City Kings

Jocul responsabil și combaterea prejudecăților

La City Kings sunt prezenți și șase dintre cei mai influenți gameri din România: Alexa, Jaxi, Gannicus, Mădălin, Palash și Imogen. Primii patru fac parte din „The Good Gaming League”, un concept creat de Vodafone, pentru a promova jocul responsabil.

„The Good Gaming League își propune să promoveze egalitatea de sexe în jocuri, să rezolve conflictul între părinți și copii, să transforme jocul într-un liant social. Am ales patru jucători cu un comportament social ireproșabil, astfel încât să promovăm subiecte importante, precum combaterea cyberbulling, prejudecățile cu privire la fetele și femeile din gaming. Există percpeția aceasta că gamerii sunt bărbați. Dar fetele sunt foarte talentate.

De asemenea, ne-am propus să-i aducem pe părinți aproape de copii, căci nu toți părinții sunt conștienți că trebuie să fie implicați și în online, să vadă ce fac copiii lor acolo, nu doar în offline”, a explicat Anca Severin, communication manager la Vodafone, partener al City Kings.

 

Învățare prin joacă

Alexa, unul dintre influencerii prezenți la Sala Sporturilor din Iași, a explicat că jocurile pe computer nu sunt o pierdere de timp, așa cum spune o altă prejudecată, și nici nu înseamnă că jucătorii nu se mai ocupă de școală.

Prin joc, copiii învață să facă strategii, să ia decizii, să citească semnele din jur, să se concentreze. Și, de ce nu, învață limba engleză.

„De fapt, gamingul este și despre crearea de legături între creatorul de conținut și comunitate. Am făcut mai multe campanii pe tot ce înseamnă bullying-ul pe care îl primesc fetele care vor să devină jucătoare. Multe nu au curajul să se apuce, dar noi încercăm să le creem o voce în comunitate.

Gamingul a fost asimilat, de-a lungul timpului, cu faptul că nu te mai joci, că nu mai înveți la școală, că nu mai ai viață socială. E fals.

Eu încurajez părinții să își îndemne copiii să încerce un sport, inclusiv acestea pe computer. Important este să găsească un echilibru, să-i lase să stea și la calculator câteva ore, pentru că nu se știe cât de talentați sunt, de fapt, la jocuri, la creare de conținut. Și de ce să le iei oportunitatea, când gamingul este din ce în ce mai înfloritor și acesta este viitorul”, a arătat Alexa, care are peste 100.000 de membri în comunitatea ei.

„Oamenii au impresia că dacă joci pe computere, nu mai știi să vorbești. După cum vedeți, nu e adevărat”, a precizat Alexa, la finalul interviului.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te