Realizat de casa de producție Idea Film, Marea pescuială este o comedie care promite o experiență cinematografică memorabilă pentru toată familia și pentru toate vârstele.
Marea pescuială – o nouă comedie românească, cu o distribuție de excepție, în cinematografe
”Fiecare rol este o provocare căreia, bine ar fi să îi putem face față așa cum mi-am propus, dar nu știu dacă am reușit, doar publicul știe. După întâlnirea din cadrul acestui proiect, vreau să cred că suntem mult mai apropiați, am avut timp să depănăm amintiri, întâmplări, experiențe.
Filmul e ancorat într-o realitate a momentului și asta nuanțează și particularizează relațiile și situațiile; în asta constă noutatea. Indiferent de ceea ce ți se întâmplă, important e cum te raportezi la acea întâmplare. Am încercat un balans echilibrat între intențiile regizorului, intuiția și așa-zisa mea experiență. Nu-mi dau seama ce a ieșit…Dacă vreți să pescuiți niște emoție și bună-dispoziție, trebuie să veniți la acest film!”, a transmis actorul Adrian Titieni.
Scenariul și regia filmului îi aparțin lui Valeriu Andriuță, iar producția lui Ionuț Ionescu, Andreea Marinescu, Andreea Apetre, Koray Turhan și Ioana Stavilă, de la Idea Film.
”Marea pescuială este o comedie pentru toată familia, cu glume spumoase, actori de top, peisaje superbe din Delta Dunării și multă voie-bună și aventură. Vă invităm să veniți la film, să râdeți, să vă relaxați și să plecați acasă cu inima plină!”, a adăugat producătorul Ionuț Ionescu.