luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

GALERIE FOTO BIAS 2018 - Dansul aeronavelor, prin lentila publicului

Data publicării: 29.07.2018 • 09:29 Data actualizării: 29.07.2018 • 19:22
Foto Inquam Photos/Alexandru Bușcă
Foto Inquam Photos/Alexandru Bușcă

Looping-uri, acrobații, treceri în formație la milimetru, muzică de reactoare în post-combustie… Peste 150 de avioane și elicoptere au făcut un spectacol total la BIAS 2018, în fața a zeci de mii de oameni.

Cea de-a zecea ediție a celui mai mare show aerian din România - Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS) s-a desfășurat sâmbătă, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa -„Aurel Vlaicu”. În aplauzele publicului, și-au arătat măestria așii aviației civile și militare din România, Turcia, Polonia, Ungaria, Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Austria, Italia, Spania, Cehia şi Lituania, la manșele unor avioane precum F 16 Fighting Falcon, Saab Jas 39 Gripen, F 15 Eagle şi Eurofighter Typhoon.

Printre cele mai apreciate momente s-au numărat evoluțiile celebrilor Iacări Acrobați, unici pentru spectacolele lor aeriene care includ efecte pirotehnice, muzică şi lumini, ale ”magicienilor” White Red Sparks, formaţia de acrobaţie a Forţelor Aeriene ale Poloniei, care evoluează cu 6 aeronave PZL TS-11 Iskra, și ”supersonicii” Turkish Stars, unica formaţie din lume care evoluează cu 8 avioane de luptă supersonice.

De asemenea, una dintre cele mai aplaudate evoluții a fost cea a piloţilor Companiei Naţionale de Transport Aerian Tarom, care au prezentat noua aeronavă Boeing 737-400.

Spectacolul a fost garantat și de prezenţa aşilor Aeroclubului României – Hawks of Romania, The Pelicans, White Wings, alături de paraşutiştii formaţiei Blue Wings, care au desfășurat în aer un drapel tricolor de 400 mp. Iar aşii manşei elicopterelor din cadrul Forţelor Aeriene Române au executat adevărate coregrafii cu aeronave IAR 316 B și IAR 330 PUMA.

Spectacolul Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition 2018 s-a încheiat cu un superb foc de artificii.

Foto: Inquam Photos - Alexandru Bușcă/Newsweek România - Răzvan Scăeșteanu

Mai multe articole din secțiunea Timp liber

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră