De unde vine expresia „țap ispășitor”? Dicționarul Explicativ al Limbii Române menționează faptul că sintagma „țap ispășitor” are un sens figurat, făcând referire la o persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora.
De unde vine expresia „țap ispășitor”? Originea sa, legată de un obicei din Vechiul Testament
De câte ori n-am spus „l-au găsit țap ispășitor” sau noi înșine am arătat spre un asemenea „țap ispășitor” din dorința de a ne proteja propriile interese și a nu fi noi cei pedepsiți pentru faptele rele ori greșite făcute.
Tendința de a atribui vina altora este explicată de specialiști prin nevoia de a reduce anxietatea, teama ori sentimentul pierderii controlului.
Atunci când o criză majoră apare - cum ar fi o pandemie, o recesiune economică sau o altă amenințare colectivă - grupurile umane pot găsi în „țapul ispășitor” o modalitate de a-și justifica suferința și a recrea o iluzie de stabilitate și ordine.
Această tactică este adesea utilizată și la nivel individual, în special când imaginea de sine a cuiva este amenințată, iar alte mecanisme de autoapărare au eșuat.
Găsirea unui „țap ispășitor” poate servi drept o strategie de autoconservare, prin care individul sau grupul își proiectează greșelile asupra altcuiva pentru a evita confruntarea cu propriile responsabilități. Vă sună cunoscut?
Citește și: Raport CIA: Chivotul Legământului a fost găsit în 1988. Unde s-ar afla obiectul pomenit și de Biblie
Dar, pentru a înțelege această expresie trebuie să ne întoarcem în trecut, la poporul evreu, care jertfea animale pentru a-i fi iertate păcatele de către Dumnezeu. De altfel, Iisus s-a sacrificat pe sine pentru a fi iertate păcatele omenirii.
Cu alte cuvinte, se poate spune că Hristos a fost țapul ispășitor pentru păcatele umanității. Trebuie specificat că, în timpul vieții Fiului lui Dumnezeu, țapul a fost înlocuit cu mielul.
Tablou de William Hunt, din secolul 19, înfățisând un „țap ispășitor” cu panglica roșie a păcatelor pe coarne, alungat în pustiu după ritualul de Ziua Iertării a evreilor - Foto: arhiva
Potrivit scrierilor antice, în Ziua Ispășirii (Yom Kippur) se obișnuia să se pună o panglică roșie între coarnele țapului sau la gâtul acestuia, iar după ce erau rostite păcatele, panglica devenea albă, semn că totul a fost iertat.
Însă, în perioada de după moartea lui Hristos și până la cucerirea Ierusalimului și distrugerea Templului, în anul 70, panglica nu s-a mai albit, semn că Dumnezeu nu a mai iertat păcatele.
Citește și: VIDEO 50 de ani de la războiul de Yom Kippur, Israelul din nou atacat. Risc extrem de război nuclear
Țapul ispășitor este menționat în Vechiul Testament din Biblie doar cu o singură ocazie (Levitic 16), ca parte a ritualului de Ziua anuală a Ispășirii.
Ritualul din Ziua Ispășirii implica doi țapi, cărora arhiereul le trăgea la sorți soarta ce urmau s-o aibe fiecare.
Unul dintre ei era sacrificat, ca jertfă pentru păcat, iar celălalt devenea „țap ispășitor”, adică era scos din tabără în viață și trimis în pustiu, dar numai după ce arhiereul își punea mâinile peste el și mărturisea asupra acestuia toate păcatele israeliților, potrivit doxologia.ro.
Așadar, era vorba despre un animal nevinovat, care primea asupra lui păcatele oamenilor, ăntocmai ca Iisus Hristos.
Ziua Ispășirii avea ο însemnătate unică pentru toți fiii lui Israel. Curățirea unei greșeli se realiza parțial, prin diverse spălări ritualice și prin stropirea cu sânge a obiectelor și a poporului întreg, în speranța de a le readuce în starea inițială.
Pentru că avea menirea de a realiza ο împăcare cu Dumnezeu, sărbătoarea era ținută cu multă rigurozitate.
Citește și: Cum apare Lumina de Paște în Biserica Sf. Mormânt? Care este ritualul Patriarhului Ierusalimului?
Conceptul de țap ispășitor nu s-a limitat, însă, doar la iudaism. În Grecia antică, existau ritualuri similare de combatere a calamităților sau alungare a răului.
În aceste ritualuri, termenul de „pharmakos” desemna un animal sau chiar o persoană - de obicei un om sărac, sclav sau criminal - care era sacrificată sau alungată pentru a purta simbolic vinovățiile cetății.
De asemenea, în Siria antică, la nunțile regale, un țap era trimis în deșert pentru a lua cu el toate păcatele comunității, într-un ritual de purificare.
