Cum îi testa Gheorghe Dinică pe partenerii de pahar. Faimos atât pentru intpretările sale din teatru și film, dar și pentru chefurile pe care le încingea cu prietenii, la ceas de seară, către zorii următoarei zile, marele actor a avut oroare de oamenii care se „infiltrau” la masa lui doar pentru a-i ridica osanale și a se lăuda, ulterior, că au băut cu el.
Cum îi testa Gheorghe Dinică pe partenerii de pahar. „Ce cauţi, boule, la masa mea?”
Este greu spre imposibil să ne imagină cinematografia românească - dar și teatrul - fără cel care a fost supranumit, ulterior, „ticălosul de serviciu” din filmele noastre.
Dacă Gheorghe Dinică n-ar fi existat, cu siguranță ar fi trebuit inventat. Dar, spre norocul spectatorilor și al celei de-a șaptea arte, Dinică a fost real și ne-a lăsat o moștenire uriașă.
Cne altcineva l-ar fi putut înlocui, când rostea faimoasa replică din „Columna”, unde a jucat rolul trădătorului Bastus: „În nemernicia mea, ca un câine turbat, am mușcat mâna care m-a crescut și care m-a hrănit!”.
Citește și: 14 ani fără Gheorghe Dinică, „băiatul rău” din filme. A fost poștaș și a iubit prima oară la 60 ani
Sau ce alt actor putea spune mai bine decât el: „Nu trage, dom' Semaca, sunt eu, Lascărică! Dom' Semaca, vă rog să credeți că nu v-am trădat! Am fost adus aici cu forța!”, în „Cu mâinile curate”?
Ori cui i se putea încredința deja legendara replică din „Filantropica”: „Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană!”.
Biografia îi este cunoscută, cu nașterea în ziua de Crăciun a anului 1933, dar declararea lui abia pe 1 ianuarie 1934,, care i-a rămas și zi aniversară pentru toată viața.
Este cunoscut și faptul că putea muri încă din copilărie, în Al Doilea Război Mondial, în timpul bombardamentelor aviației americane asupra Bucureștiului, o bombă distrugând casa părintească din cartierul Giulești. Doar norocul că a stat ascuns în pivniță i-a salvat viața, deși suflul expoziei l-a aruncat afară.
Dinică a intrat în 1957, abia din a treia încercare, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. A absolvit Institutul în 1961, iar doi ani mai târziu a fost distribuit în filmul „Străinul”, în regia lui Mihai Iacob, acela fiind și debutul său cinematografic, potrivit cinemagia.ro.
Dinică, la probele pentru rolul lui Bastus din „Columna” - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
În afara numeroaselor partituri intepretate mai ales pe scena Teatrului Național din București, a jucat în aproape 100 de filme, în special în roluri negative, de gangsteri autohtoni (ca în seria de filme cu comisarul Moldovan, regizată de Sergiu Nicolaescu) sau de parveniți, precum Pîrgu din „Craii de Curtea veche” sau Stănică Rațiu, în „Felix și Otilia”.
Acest lucru a avut și o parte foarte bună: construindu-și o astfel de imagine cinematografică de „ticălos”, nu a fost niciodată solicitat să recite poezii patriotice sau ode închinate „Conducătorului iubit”, așa cum s-a întâmplat cu alți mari actori.
A trăit liber, boem, cu filmări între două șprițuri. după 1990 mai ales la „Șarpele Roșu”, unde cânta cot la cot cu Nelu Ploieșteanu. Dar pe platoul de filmare se schimba brusc, devenind un profesionist ce îi băga în sperieți mai ales pe actorii tineri.
Mult mai puțin cunoscută este o întâmplare din perioada filmărilor la pelicula „Un comisar acuză”, apărut în 1974, în regia lui Sergiu Nicolaescu, în care Dinică l-a interpretat pe comisarul legionar Paraipan, unul dintre marii inamici ai comisarului Moldovan.
Citește și: Trista relație din viața lui Sebastian Papaiani. „Poate am greșit amândoi”. Drama lui „Păcală”
Asta, după ce personajul cu același nume murise în „Cu mâinile curate”, din 1972, unde era un gangster, antreprenor de pompe funebre și omul „nașului” crimei organizate din Capitală, Costantin Semaca, interpretat de George Constantin.
La acea dată, Gheorghe Dinică era deja un nume mare, cunoscut în lumea actoricească și de publicul larg, căruia multe personaje care se-nvârteau prin lumea cinematografiei încercau să-i intre „pe sub piele”.
Față în față cu Sergiu Nicolaescu, în rolul gangsterului Paraipan din „Cu mâinile curate” - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
Din această cauză, marele actor a „inventat” un soi de test - relativ dur pentru cel căruia i-l dădea -dar, care, odată trecut, îl apropia pe „candidat” de actor.
Episodul a fost povestit de cascadorul Adrian Ștefănescu, pentru Adevărul, iar din el se poate observa marea „actorie” a lui Dinică, cheful său, real, de a degusta o licoare bahică, dar și uimitorul profesionalism de care dădea dovadă în ziua filmărilor, indiferent de ceea ce se întâmplase cu o noapte înainte.
„Filmam la «Un comisar acuză». Dinică era Paraipan, iar eu eram un alt legionar, Plopeanu, şoferul lui. Mă mai invitase şi cu alte ocazii în oraş, apucasem să-i promit că voi merge când va fi pe sfârşite filmul. Se nimerise să fie chiar zi de leafă.
Şi vine la mine: «Domnule Ştefănescu, vă rog frumos, mi-aţi promis!». N-am avut ce să-i mai zic, aşa că m-am dus. Am mers la barul de noapte «Atlantic», aflat peste drum de fostul Comitet Central”, și-a început rememorarea Adrian Ștefănescu.
Citește și: Care era marele secret al actorului Octavian Cotescu? Cum îl chema și cine i-a schimbat numele?
„Mergea numai lumea bună acolo, Nicuşor Ceauşescu avea tot timpul separeul lui. Era cam 22.30 – 23.00. Barul era plin ochi, dar cum l-au văzut pe Dinică, i-au şi amenajat chelnerii o măsuţă lângă ring.
L-am recunoscut şi eu pe şeful de sală, nea Florică, lucrase înainte la «Hanul lui Manuc». Apare chelnerul ca să ia comanda. Între timp, Dinică a mers la bar să-şi achite o datorie mai veche. «Domnule Ştefănescu, vă rog, ce doriţi să beţi? Băieţii ştiu deja ce beau eu», mi-a zis Dinică.
Am luat o vodcă cu suc de roşii. Lui i-au adus o sondă plină cu gheaţă, probabil era whisky. «Domnule Ştefănescu, vreau să vă mulţumesc pentru modul în care v-aţi comportat cu mine la filmări». După care –jap – dă peste gât jumate de sondă!
Eu nu ştiusem nimic până atunci despre cum şi cât bea Dinică. Când am văzut că e «pâlnie de argint», am zis că e mai bine să mă prefac numai că beau. Aşa că mai muiam din când în când buzele în vodca mea, în timp ce el rădea sondă după sondă”, a continuat cascadorul.
După multe pahare, Dinică a adormit cu capul pe masă, iar când s-a trezit a început adevăratul „test” de care am pomenit, dar care l-a adus pe Ștefănescu, inițial, în pragul unei crize de nervi, fiind la un pas să-l lovească pe actor.
Cu Mircea Diaconu, în memorabilul film „Filantropica” , din 2002, regizat de Nae Caranfil - Foto: Facebook/Colectia „Mari Actori Romani”
„La un moment dat, a adormit cu capul pe masă. A stat aşa o vreme, eu nici nu ştiam cum să procedez. Când s-a trezit, s-a uitat curios la mine şi a început să ţipe: «Ce cauţi, boule, la masa mea?».
Din reflex, m-am uitat în spate, credeam că mai era cineva. «Cu tine vorbesc, boule! Cascadorul lu’ peşte!». Şi a început să mă porcăiască. A ţinut-o aşa câteva minute bune. În gândul meu îmi ziceam: Ce mi-o fi trebuit mie ieşit cu ăsta în oraş?
Îl înjuram în gând şi pe nea Florică, că nu mă atenţionase cu cine am de-a face. Deja trecuse de miezul nopţii, iar noi aveam filmare la 8.00. La un moment dat, Dinică spune: «Măi boule, n-ai nicio obiecţie?».
N-am mai rezistat şi i-am zis: «Te bag în mă-ta de beţiv nenorocit, dacă-ţi dau acum un pumn stai până poimâine sub masă! ». La care el a început să râdă în hohote, m-a pupat şi mi-a zis: «Bravo! M-am săturat de milogi şi de servitori care acceptă orice doar ca să stea cu mine la masă!»“, a mai povestit Ştefănescu despre halucinanta întâmplare.
Citește și: Șocul care l-a devastat pe Marin Moraru. Ce s-a întâmplat cu cel mai bun prieten al actorului?
Povestea, însă, nu s-a încheiat după această scenă. Dinică a mai „ras” câeva pahare, apoi a fost dus de cascador acasă, el locuind la acea vreme lângă Magazinul Adam, într-o garsonieră dublă.
La ora 5 dimineața, Ștefănescu a vrut să plece, fiind convins că Dinică, în sfârșit, adormise, deși marea problemă era că amândoi aveau filmări la ora 8 dimineața.
„Se făcuse deja 5.00. Am stins lumina şi am dat să ies pe uşă. La care el: «Nu poţi să pleci fără să ne luăm la revedere. Uite, ia de aici suta asta de lei, te duci jos la Alimentara din colţ. Baţi de trei ori în geam, o să iasă una înaltă şi urâtă. Îi dai suta şi-i spui atât: Dinică!».
Aşa am făcut, mi-a dat aia o sticlă de vodcă, am urcat iarăşi în garsonieră. Mi-a zis să torn în două pahare, dar i-am răspuns că eu am de condus maşina la filmare, aşa că i-am pus doar lui. A dat peste gât paharul şi a început să sforăie.
Am ieşit din casă, am fugit repede până la mine ca să fac un duş şi să mănânc ceva, după care am plecat spre filmare. Cu inima îndoită, pentru că eram convins că nu va veni. Mă şi gândeam că o să afle Sergiu că a fost cu mine şi se alege praful de cariera mea”, mai spunea cascadorul.
Însă marea surpriză pentru Ștefănescu avea să vină chiar la 8 dimineața, la locul unde trebuia să aibă loc filmarea din acea zi.
Iar acest amănunt spune totul despre profesionalismul lui Dinică, un actor care nu renunța la plăcerile sale, dar nici nu „încurca borcanele”, dând cinematografiei ce era al ei.
„Dar când am ajuns acolo, surpriză! Era îmbrăcat deja în Paraipan, impenetrabil, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic: «Bună dimineaţa, domnule Ştefănescu, sunteţi gata?»“, a mai povestit fostul cascador.
Gheorghe Dinică a încetat din viață pe10 noiembrie 2009, la vârsta de 75 de ani, după ce timp de 20 de zile a fost internat la secția de terapie intensivă a Spitalului de Urgență Floreasca din București.
Cu o zi înainte fusese operat de colecist, dar avea și o infecție cu stafilococ auriu și candida. Diagnosticul fusese "bronhopneumonie cu stafilococ auriu și candida, pneumonie bazală stânga în remisie, șoc septic și disfuncție multiplă la organe".
Așa a plecat la cele veșnice marele actor, oborât de o infecție intraspitalicească, după ce, până atunci, „colecția” de pahare cu alcool pe care el le doborâse nu-i veniseră de hac.
