Eugen Ionescu s-a născut în 26 noiembrie 1909, la Slatina, în judeţul Olt, tatăl fiind român, iar mama de origine franceză.
Coșmarul prin care a trecut Eugen Ionesco
Este o personalitate pe care slătinenii şi-o revendică, înfiinţând, chiar cu acordul marelui dramaturg, o societate care îi poartă numele, imediat după 1989, organizând anual, în noiembrie, Zilele „Eugen Ionescu“ şi comunicând permanent pe tema operei sale, chiar dacă Eugen Ionescu, o personalitate la nivel mondial, nici astăzi nu se studiază în şcoala românească.
Despre Ionescu, devenit Ionesco după rămânerea sa definitivă în Franţa, se ştie că nu s-ar fi simţit niciodată cu adevărat român, deşi a început să scrie în limba tatălui său.
Citește și: Povestea lui Sergiu Celibidache, geniul care a mâncat buruieni din cauza sărăciei. A uimit lumea
Prof. univ. dr. Mihalea Albu, poetă, prozatoare, critic şi istoric literar, director fondator al revistei dedicate exilului românesc, Antilethe, a adus, în schimb, în cadrul Simpozionului „Eugen Ionescu – prima sută de ani“ organizat de Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu“, marcând astfel 25 de ani de la trecerea în nefiinţă a scriitorului, elemente din memorii şi jurnale care descriu un român autentic, preocupat de soarta intelectualilor români care au ales exilul, dar şi de cea a celor rămaşi acasă, înconjurat de români şi îndemnându-i să-şi preţuiască limba.
A mers chiar atât de departe încât i-a adresat personal scrisori lui Nicolae Ceauşescu, prin care îi cerea să plece.
„Pe acest plan implicarea sa a fost deosebită. A luat atitudine prin toate căile. A semnat tot felul de adrese care erau îndreptate ori către Bucureşti, ori către guvernul francez. Îmi amintesc că în una dintre scrisorile lui către Ceauşescu, în care îi cerea demisia, îi cerea să plece, şi, dacă crede de cuviinţă, poate să vină în Franţa, că el îl va găzdui. După aceea, notează Eugen Ionescu: «Noaptea am avut un coşmar, am visat că venise la uşă, cu valizele, el şi Elena Ceauşescu, şi spuneau – ai hotărât că ne găzduieşti, ia-ne!“, a menţionat prof. Dr. Mihaela Albu, subliniind de asemenea că Eugen Ionescu „era tot timpul alături de organizaţiile româneşti din Paris care iniţiau diverse acţiuni.
Cum a fost, de exemplu, strângerea de semnături pentru o declaraţie împotriva regimului Ceauşescu, pentru condamnarea unei presiuni, penstru susţinerea unei revolte ori pentru susţinerea unui scriitor.
În aprilie ’85 el semnează, alături de români şi francezi, pentru susţinerea lui Dorin Tudoran, aflat în greva foamei, să determine autorităţile să-i elibereze paşaport“, potrivit historia.ro.
„Crăciunul, Paştele, Revelionul şi le petrecea în compania unor români“
„Era foarte apropiat de mulţi dintre intelectualii din Paris şi nu numai, atât de apropiat încât, de exemplu, Crăciunul, Paştele, Revelionul şi le petrecea în compania unor români“, a spus prof. Mihaela Albu, exemplificând cu rândurile lui Virgil Ierunca:
Citește și: Slavici construiește un complex balnear, dar ajunge să își vândă tot din casă. Cade bolnav la pat
„De cum am venit la Paris, am venit să-l cunosc. Era unul din idolii mei secreţi. De la început, Eugen Ionescu a fost foarte atent cu neliniştile mele. M-a primit ca pe un frate mai mic. De nenumărate ori, la masă. (...) 26 ianuarie 1950. Îmi propune să mă mut la ei, în camera lui Marie-France“. Nu acceptă, spune Albu, „dar consemnează şi înţelegem că-i apreciază foarte mult disponibilitatea umană“.
Deşi s-a spus adesea că Eugen Ionescu încerca să scape de tot ce e românesc, vorbea o limbă română perfectă, după cum nota Monica Lovinescu.
„Cultura românească, literatura română, nu se fac doar în interiorul ţării invadate, desfigurate, cu botniţa la gură“
„Monica Lovinescu, cea care folosea cel mai mult limba română, la Europa Liberă, în conversaţii, dar mai ales în scris, deci ea, notează cu surprindere că «româneasca lui Eugen este plină de cuvinte pe care aproape le uitasem». Deci ştia limba română, şi-o amintea până la nuanţe“, apreciază dr. Albu.
Ba mai mult, în 1987 scrie un editorial pentru primul număr al revistei Agora, care apărea în Statele Unite, prin intermediul căruia îi îndeamnă pe scriitorii români să scrie mai departe în româneşte, potrivit adevărul.ro.
Eugen Ionesco a murit la 28 martie 1994, la domiciliul său din Paris. A fost înmormântat în Vinerea Mare, care a căzut pe 1 aprilie. Trupul lui se odihnește la Cimitirul Montparnasse, din Paris.
