Ea este prima biserică a comunității luterane din România și este încă folosită astăzi. Construită între 1385 și 1477 pe locul unei alte biserici romanice distruse de invaziile mongole în 1242, Marienkirche a fost afectată și de raidurile tătare în 1421. Biserica a primit un nou nume în 1689, cand focul a afectat aproape tot orașul, înnegrind zidurile bisericii.
Restaurarea a durat aproape 100 de ani. Din cele două ziduri plănuite, doar unul, având 65.6m înălțime, a fost terminat.
Lucrările la Biserica Neagră au încetat în 1477 dar, mai târziu, s-au mai efectuat lucrări la turn prin care i s-au adăugat un ceas și clopote în 1514. Biserica a primit hramul Sfânta Maria (Marienkirche), fapt dovedit și astăzi de fresca Mariei, aflată în hala porții sudice.
La început, interiorul a fost în stil gotic, dar după restaurări, edificiul a fost decorat, în principal, în stil Baroc.
În biserică există o orgă cu 4000 de tuburi, cea mai mare orgă din Europa. Ea a fost construită de Buchholz, celebru constructor de orgi, in 1839 și se crede că ar fi singura orgă Buchholz pastrată în forma ei originală.
Citește și: VIDEO România cumpără 18 drone turcești Bayraktar, arma care a făcut istorie în Ucraina
Colecția de covoare orientale din Biserica Neagră, datând din secolele XV-XV, -aproximativ 110 – este cea mai mare din Europa, cu exceptia muzeului Topkapi din Istanbul. Covoarele au fost donate de negustorii germani din secolele 17 si 18, în semn de recunoștință că au reușit să supraviețuiască călătoriilor în țările de la sud și est de Carpați.
Citește și: Premierul Olandei: "România și Bulgaria vor intra în Schengen când sunt pregătite"