Carmen Tănase, văduvă la 39 de ani. „Mi-a fost greu să îi explic copilului”. Trăiește simplu la țară

DE Alex Darvari | Actualizat: 30.08.2022 - 15:43
Carmen Tănase și fiul FOTO: playtech.ro

Carmen Tănase își dorește să devină bunică și soacră mare. Deși nu a proiectat încă lucrul acesta, ajunsă la 61 de ani, actriței i-ar plăcea să aibă o noră, dar și un nepot sau o nepoată.

SHARE

Carmen Tănase locuiește în prezent cu fiul său în vârstă de 33 de ani. Tudor Parhon a studiat o perioadă în străinătate, dar s-a întors în România pentru a-i fi alături mamei sale, care a renunțat la traiul în București.

„N-a fost ușor să trăim împreună, pentru că și el este foarte voluntar și foarte hotărât, e o zodie cu coarne, cum sunt și eu, și ne-am intersectat coarnele de câteva ori, fiindcă și el, ca și mine, vrea să fie așa cum vrea el, iar eu vreau să fie așa cum vreau eu. Și sigur că ne-am ciocnit, dar el stă separat, chiar și aici stă sus, la etaj, unde are și intrare separată. Dar mai coboară pe-aici și-mi face observație, ceea ce mă scoate din sărite. Că nu fac niște lucruri cum trebuie, că știe el mai bine… Oul știe mai bine decât găina! Și ne mai ciocnim, dar din cauza asta e foarte bine că a păstrat căsuța aia de la București, unde se poate duce ca să nu iasă război total”, arată viva.ro.

Citește și: Drama Andei Călugăreanu: Părăsită de soț pentru o colegă de scenă. A plâns continuu înainte să moară

Actrița s-a stabilit într-o localitate din județul Dâmbovița unde este înconjurată de animale și duce un trai simplu și modest. 

Acum 22 de ani, marea actriță a suferit o lovitură cumplită. Soarta i l-a luat pe tatăl fiului ei, iar de atunci este singură. Cel mai tare a durut-o suferința băiatului ei, însă a încercat să rămână puternică și să suplinească pe cât posibil această lipsă uriașă.

Citește și: Șpagă de la o polițistă vitezomană sub acoperire pentru un coleg. A pretins că vine de la amant

„E un moment greu, dar nici nu te gândești atunci: „Aoleu, eu cum fac, ce fac?, pentru că trebuie să faci și pur și simplu vine de la sine. Depășești de la sine pentru că trebuie să faci. Nu-ți poți permite să suferi în tăcere, că vine un copil care-ți cere de mâncare sau îți cere bani pentru șocală, sau îți cere nu știu ce...

Sigur că n-a fost ușor, pentru că, în primul rând, eu cu bărbatul meu, cu Țucu, am avut o relație foarte bună, care era bazată pe… vorbeam foarte mult, că nu mai pot să zic astea cu comunicare, că mă doare capul de termenii ăștia! Vorbeam foarte mult, ne sfătuiam foarte mult, chiar dacă ne certam, totul era constructiv, nu era nimic derizoriu, dar, dincolo de asta, m-a durut foarte tare suferința fiului meu. Asta a durut cel mai tare, pentru că el nu a înțeles de ce i se întâmplă lui asta… Și, na, explică treaba asta! Cum să-i explici? „Mamă, mai sunt și alții în situația asta? Pe el îl interesa prea puțin în clipa aia, era el atunci în nevoie”, potrivit actriței care avea doar 39 de ani când a rămas văduvă.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te