Care este primul munte din lume care a devenit propriul proprietar? Un acord prin care unui munte din Noua Zeelandă i s-a acordat același drept legal ca unei persoane a devenit lege după ani de negocieri.
Care este primul munte din lume care a devenit propriul proprietar? Este considerat sacru
Prin urmare, de acum încolo, Taranaki Maunga, adică Muntele Taranaki, va fi efectiv propriul proprietar, reprezentanții triburilor locale, iwi și guvernul lucrând împreună pentru a-l gestiona.
Fiind, de fapt, un vulcan adormit, al cărui vârf se ridică la înălțimea de 2.518 metri, Taranaki devine primul munte din lume care primește acest drept legal.
Iwi sunt cele mai mari unități sociale din societatea Māori din Noua Zeelandă. În limba Māori, iwi înseamnă aproximativ „popor” sau „națiune” și este adesea tradus ca „trib” sau „o confederație de triburi”.
Citește și: Curtea Supremă dintr-un stat american a decis: sunt elefanții persoane sau nu? Motivul hotărârii
Acordul urmărește să compenseze populația indigenă Māori din regiunea Taranaki pentru nedreptățile care le-au fost făcute în timpul colonizării - inclusiv confiscarea pe scară largă a terenurilor, a anunțat BBC.
„Trebuie să recunoaștem durerea care a fost cauzată de greșelile din trecut, astfel încât să putem privi spre viitor pentru a sprijini iwi să își realizeze propriile aspirații și oportunități”, a declarat Paul Goldsmith, ministrul guvernamental responsabil pentru negocieri.
Proiectul de lege privind redresarea colectivă a Taranaki Maunga a fost adoptat joi de parlamentul Noii Zeelande, dând muntelui un nume legal și protejând vârfurile și terenurile din jur.
Muntele Taranaki este considerat sacruu de populația indigenă Māori din Noua Zeelandă - Foto: Profimedia Images
De asemenea, legea recunoaște viziunea Māori asupra lumii, conform căreia caracteristicile naturale, inclusiv munții, sunt strămoși și ființe vii.
„Astăzi, Taranaki, muntele nostru ancestral, este eliberat din lanțurile nedreptății, ignoranței, urii”, a declarat Debbie Ngarewa-Packer, co-lider al partidului politic Te Pāti Māori - Partidul Māori.
Ngarewa-Packer este unul dintre cei opt lideri iwi din Taranaki, pe coasta de vest a Noii Zeelande, pentru care muntele este sacru.
Sute de alți Māori din zonă au venit, de asemenea, joi la parlament pentru a vedea proiectul de lege devenit lege.
Citește și: Decizia lui Donald Trump ce vizează cel mai înalt munte din America de Nord. Cum i-a schimbat numele
Muntele nu va mai fi cunoscut oficial ca Egmont - numele care i-a fost dat de exploratorul britanic James Cook în secolul al XVIII-lea - și va fi numit Taranaki Maunga, în timp ce parcul național din jur va primi, de asemenea, numele său Māori.
Înțelegerea Taranaki Maunga este cea mai recentă încheiată cu Māori în încercarea de a oferi compensații pentru încălcarea Tratatului de la Waitangi - care a stabilit Noua Zeelandă ca țară și a acordat populațiilor indigene anumite drepturi asupra terenurilor și resurselor lor.
De asemenea, acordul a fost însoțit de scuze din partea guvernului pentru confiscarea muntelui Taranaki și a mai mult de 40.000 de hectare pământ de la localnicii Māori, în anii 1860.
Muntele nu este primul element natural din Noua Zeelandă căruia i se acordă personalitate juridică. În 2014, pădurea Urewera a devenit prima care a obținut un astfel de statut, urmată de râul Whanganui, în 2017.