Când a dispărut Crucea de Piatră, celebra zonă a bordelurilor din Capitală? Poate vă amintiți de pelicua cu același nume din 1994, cu un sclipitor Gheorghe Dinică, ce apare alături de Florina Cercel, Ilarion Ciobanu, Dorina Lazăr sau Coca Bloos și mult mai tinerii Manuela Hărăbor, Corina Dănilă sau Silviu Biriș.
Filmul surprinde ultima perioadă din „viața” unui faimos cartier ce a rămas până azi în memoria sau poveștile multor bucureșteni.
Când a dispărut Crucea de Piatră, celebra zonă a bordelurilor din Capitală? Ce se află pe locul său?
Crucea de Piatră era numele unui întreg cartieri, care mai are botezat și „cartierul felinarelor roșii”, pentru că felinarul roșu indica tipul de serviciu care se presta în imobilul respectiv.
O zonă asemănătoare cu ce puteți încă găsi în Olanda, la Amsterdam, unde funcționează vestitul „Red Light District”.
Dar exista și o stradă cu același nume, care venea de la o cruce de piatră ridicată la 1688 și amplasată în față unei biserici medievale de pe acea stradă, ambele distruse în timpul Primului Război Mondial.
De fapt, chiar în jurul bisericii și a crucii a apărut o așezare rurală al cărei nume a fost inspirat de monumentul medieval respectiv.
Citește și: Ilarion Ciobanu, căsătorit de patru ori, de două ori cu aceeași femeie. De ce a fost arestat?
În perioada ante și interbelică, prostituţia a fost reglementată de o lege din 1908 care definea mai multe categorii de prostituție și „dame de consumație”, cum li se mai spunea, după cum se arată pe site-ul stelian-tanase.ro.
1) Prostituția legală. Practicantele ei aveau condicuță (fișă medicală) și erau obligate o dată pe săptămână să mearga la medic - la Spitalul Colentina - pentru a fi controlate dacă au boli venerice.
Se găseau mai ales în zonele Crucea de Piatră, Sf. Apostoli, strada Rosetti, pe lângă Cișmigiu
2) Prostituția semiclandestină. Era practicată la hoteluri, localuri etc., fiind tolerată de poliție;
3) Prostituția din casele de rendez-vous. Acolo, „clandestinele lumii alese” nu erau înregistrate, aveau protecție înaltă și nu aveau condicuță
4) Prostituatele care „făceau trotuarul”. Acestea își agățau pe stradă clienții, cu care intrau apoi în hotelurile din zonă.
Într-un document din 1927 se arata ca, în România, practicau prostituția 12.431 femei: 9.610 românce, 8 italience, 17 franțuzoaice, 18 grecoaice, 61 de rusoaice, 25 de turcoaice, 1.404 unguroaice, 170 de poloneze, 171 de cehoaice și 947 de alte naționalități, scrie ouatib.blogspot.com.
Fetele de la Crucea de Piatră erau renumite printre clienți - Foto: arhiva
În București existau 65 bordeluri autorizate, dintre care 16 funcționau în perimetrul format de străzile Crucea de Piatră, Cantemir (dispărută), Nerva Traian, Campoduci (dispărută).
„Nu era sector al Bucurestiului care sa nu aiba câte cinci, sase bordeluri în perioada interbelică", spune istoricul Adrian Majuru, citat de aceeași sursă.
O casă de toleranță avea cam 20 de prostituate cu condicuță, înregistrate la poliție. În evidențe, prostituatele erau descrise în detaliu.
Citește și: Cum îi speria Gheorghe Dinică pe colegii de film? Pățania de la filmările pentru „Un comisar acuză”
Astfel, pe lângă datele de identificare apăreau și descrierea fizică, nivelul de educație, limbile străine cunoscute, dar și numele restaurantului/cafenelei unde își practicau meseria.
Bordelurile ofereau abonamente pentru clienții fideli, care plateau în avans și-și alegeau fata. Un abonament includea 10 „numere”, o noapte de amor fiind taxată pentru „2 numere”, iar clienții fideli beneficiau de reduceri.
Fetele aveau între 20-30 de ani, multe începând „munca” încă de când erau minore. Ziua de lucru insemna de obicei 5 clienți, dar câștigul era substanțial, de 7-8 ori mai mare ca salariul mediu al epocii. Firește, cea mai mare parte din bani revenea „matroanei”, patroana stabilimentului.
Încă din 1936, prostituția a fost scoasă în afară legii, la presiunea celorlalte state europene, dar a continuat să funcționeze fără probleme sub protecția tacită a autorităților.
De altfel, legendele urbane ale perioadei pomenesc despre mereu dornicul rege Carol al II-lea, care ar fi avut o aventură cu o faimoasă prostituată din acel cartier, poreclită „Foamea Neagră”.
Prostituția a fost interzisă prin lege de regimul comunist în 1949, iar strada Crucea de Piatră a fost redenumită strada Asău, într-un efort eșuat de a șterge amintirea zonei din mentalul colectiv bucureștean.
Dar sfârșitul caselor de toleranță și al meseriei de prostituată a venit, implacabil, odată cu regimul comunist. La 21 decembrie 1949, chiar de ziua „marelui conducător” al URSS, I.V. Stalin, guvernul comunist a decis desființarea bordelurilor.
Atunci „au murit” ultimele stabilimente de acest fel din București, cele de la Crucea de Piatră, iar strada respectivă a fost redenumită strada Asău, într-un efort zadarnic de a șterge amintirea zonei din memoria bucureștenilor
Citește și: Cine e singura româncă ce a devenit gheișă în Japonia? A fost una dintre puținele străine acceptate
Fostele bordeluri au fost naționalizate și au devenit imobile rezidențiale comune. Zona a fost demolată total între 1985-1987 pentru trasarea tronsonului din bulevardul Victoria Socialismului (azi Bulevardul Unirii) între Piața Unirii și Piața Alba Iulia, parte a noului Centru Civic ceaușist al Bucureștiului.
Pe locul fostului cartier rău-famat Crucea de Piatră urma să apară Palatul „Cântarea României” (noua Operă), un proiect nerealizat, care a rămas doar la stadiul de fundații.
El a generat, în schimb, imensul loc viran care se găsește și la ora actuală în perimetrul dintre Biblioteca Națională, Bulevardull Octavian Goga și strada Nerva Traian.
