Benrus, ceasul purtat de Steve McQueen și John F. Kennedy, lansat în Europa prin România

DE Andrei Vasilescu | Actualizat: 03.07.2025 - 18:23
Benrus, ceasul purtat de Steve McQueen și John F. Kennedy, lansat în Europa prin România Foto: BENRUS
Benrus, ceasul purtat de Steve McQueen și John F. Kennedy, lansat în Europa prin România Foto: BENRUS
BENRUS 3061 Foto: Benrus
BENRUS 3061 Foto: Benrus
JFK BENRUS Foto: Benrus
JFK BENRUS Foto: Benrus
Babe Ruth Foto: BENRUS
Babe Ruth Foto: BENRUS
Type 1 și Type 2 Foto: BENRUS
Type 1 și Type 2 Foto: BENRUS
BENRUS Airman
BENRUS Airman
BENRUS 3061 Original
BENRUS 3061 Original

Marca americană de ceasuri BENRUS, fondată în New York, în 1921, de frații Lazrus, o familie cu rădăcini românești, și purtată de legende precum Steve McQueen, John F. Kennedy, Charles Lindbergh și Babe Ruth își marchează revenirea internațională cu o lansare oficială în România.

SHARE

Marca americană de ceasuri BENRUS, fondată în New York, în 1921, de frații Lazrus, o familie cu rădăcini românești, și purtată de legende precum Steve McQueen, John F. Kennedy, Charles Lindbergh și Babe Ruth, își marchează revenirea internațională cu o lansare oficială în România – prima prezență comercială a brandului în Europa.

De la început, marca născută în New York în 1921 a valorificat expertiza elvețiană pentru a dezvolta ceasuri fiabile pentru toată lumea. La începutul anilor '50, BENRUS era una dintre cele mai cunoscute mărci din SUA, producând peste un milion de piese anual.

La peste 100 de ani de la înființare, BENRUS se relansează ca brand independent, cu o viziune modernă și o direcție strategică internațională. Noua eră a BENRUS aduce reinterpretări contemporane ale modelelor militare și iconice din arhivă, cu accent pe calitate, autenticitate și spirit american.

Legătura cu România

BENRUS a fost, în anii ’20-’70, una dintre cele mai mari mărci de ceasuri din Statele Unite, producând peste un milion de piese anual. A devenit renumit pentru ceasurile sale militare de înaltă precizie, dezvoltate pentru soldații americani în timpul Războiului din Vietnam, dar și pentru modelele elegante, purtate de figuri emblematice din cultura și politica mondială.

România nu a fost aleasă întâmplător pentru debutul european al brandului. Lansarea este coordonată de Ion Schiau, fondator Albini Prassa, antreprenor de origine română, cu o vastă experiență în industria ceasurilor și partener BENRUS. Sub viziunea sa, România devine poarta către Europa pentru această marcă legendară americană.

Pentru a puncta acest moment, BENRUS își deschide piețele internaționale în această lună, inaugurând și primul său punct de vânzare în Europa, în România – țara de origine a celor trei frați fondatori.

Lansarea oficială, marcată in cadrul recepției oficiale de Ziua Independenței,  găzduită de Ambasada SUA la București.

Modele emblematice, relansate

BENRUS relansează modelele sale emblematice, precum: Type 1 și Type 2 – ceasuri tactice inspirate de cele purtate de trupele speciale americane. #3061 – modelul purtat de Steve McQueen în filmul Bullitt.

Echipa formată din veterani ai industriei ceasurilor - incluzând pe Michael Sweeney, Vincent Perriard, Darius Solomon, Ion Schiau și Alain Oppliger - conduc următorul capitol al mărcii. 

Lineup Complet pentru lansare:

  • Modele iconice BENRUS alături de reinterpretări moderne ale ceasurilor clasice precum Type 1 și Type 2, inclusiv faimosul BENRUS #3061 - ceasul purtat de Steve McQueen în filmul Bullitt. 

  • Top Secret: Project Type 3X:  Un nou ceas pregătit pentru misiuni, dezvoltat în colaborare cu veteranii Forțelor Speciale americane, inclusiv Navy SEALs, Rangers și Marines. 

La peste un secol de la înființare, BENRUS, marca emblematică americană de ceasuri, pornește într-o nouă aventură globală. Cu rădăcini în Manhattan și mecanisme născute din precizia elvețiană a atelierelor din La Chaux-de-Fonds, brandul revine pe scena internațională în 2025 cu o serie de lansări curajoase și o viziune ancorată în prezent.

De-a lungul istoriei sale, BENRUS a însoțit aventurieri, piloți, lideri și visători — oameni care au modelat lumea, moment cu moment. Astăzi, moștenirea sa se reînnoiește printr-o colecție care îmbină designul iconic cu energia contemporană. Modelele clasice sunt reinterpretate, iar noile serii aduc un suflu proaspăt, păstrând spiritul funcțional și robust care a făcut celebru brandul.

Un nou început. Aceeași filozofie.

În 2025, BENRUS nu revine doar cu modele noi. Revine cu o promisiune: de a rămâne fidel celor curajoși – celor care acționează, care visează, care schimbă lumea din mers. Această viziune este concentrată în sloganul care însoțește lansarea: „For the Brave. By the Brave.” (Pentru cei curajoși. Creat de cei curajoși.)
O celebrare a caracterului, a curajului și a spiritului american.

„Ceasurile BENRUS sunt pentru cei care fac, nu doar privesc. Pentru cei care aleg provocarea în locul confortului. Pentru cei care înțeleg că timpul nu se măsoară în minute, ci în decizii. În curaj. În momente care contează.” Ion Schiau, partener BENRUS și unul dintre arhitecții renașterii brandului
Moștenirea Continuă
Revenirea Legendelor de Ceasuri Testate în Luptă: BENRUS DTU-2A/P, Type 1 și Type 2

DTU 2A/P – Născut să Conducă 
BENRUS și-a câștigat renumele pe câmpul de luptă, devenind echipament standard pentru armata americană. Brandul a devenit o legendă în timpul Războiului din Vietnam, odată cu lansarea modelului

DTU-2A/P, construit suficient de robust pentru cele mai periculoase misiuni. Când Departamentul Apărării al SUA a ridicat standardele pentru ceasurile militare în 1962, introducând specificațiile MIL-W-3818B, BENRUS DTU-2A/P a fost singurul ceas care a câștigat contractul și a devenit primul field watch nou livrat soldaților americani în Vietnam.

Din 1964, BENRUS a devenit un reper incontestabil pentru personalul militar american.
Ceasul era echipat cu mecanismul BENRUS DR 2F2, un calibru cu 17 rubine, bazat pe ETA 2370, asamblat în Elveția și modificat cu funcția „hacking second” – oprirea secundarului pentru sincronizare la secundă. O caracteristică esențială pentru operațiuni coordonate, în special pentru forțele speciale, echipele de demolări și unitățile de dezamorsare a bombelor.

Type 1 și Type 2 – Ceasuri de elită pentru forțe de elită. Până în anii 1970, ceasurile BENRUS deveniseră echipament standard pentru unitățile de elită ale armatei americane. Navy SEALs, Army Rangers, Green Berets și scafandrii de la UDT (Underwater Demolition Team) din Marina SUA se bazau cu toții pe modelele BENRUS Type 1 și Type 2.

Type 1, lansat în 1972, a reprezentat o inovație majoră, cu o prezență impunătoare (grație protectorului distinctiv pentru coroană) și cu o construcție inovatoare „monocoque” cu acces prin partea superioară: mecanismul, cadranul și limbile erau inserate prin partea de sus a carcasei; cristalul și bezelul erau apoi fixate pentru a asigura etanșarea – contribuind astfel la o rezistență crescută la apă și o durabilitate sporită.

Proiectat pentru operațiuni speciale subacvatice, Type 1 rezista la 30 ATM de presiune, avea un bezel bidirecțional cu fixare prin frecare pentru operare silențioasă, iar cadranul său mat, fără logo (steril), asigura atât lizibilitate maximă, cât și un risc minim de reflexii nedorite care ar fi putut trăda poziția purtătorului.

În plus, Type 1 avea barete de prindere fixe, pentru a reduce riscul pierderii ceasului în timpul acțiunii. Carcasa era tratată prin parkerizare – un proces de fosfatare de calitate industrială, utilizat în industria auto, care îi oferea o robustețe extremă și rezistență la coroziune.

Type 2 a adus un plus acestui design testat în luptă, cu un layout de cadran distinctiv, adaptat pentru operațiuni terestre, aeriene și guvernamentale.

În timp ce Type 1 utiliza indicatoare variate (un triunghi la ora 12, dreptunghiuri la orele 3, 6 și 9 și puncte la celelalte ore), Type 2 a adoptat un format militar tradițional 12/24 ore, cu mici triunghiuri luminescente marcând fiecare oră.

Ceasul lui Steve McQueen în "Lt. Bullitt"

BENRUS dezvăluie o reeditare captivantă a modelului #3061 – ceasul care a împărțit marele ecran cu Steve McQueen în palpitantul film clasic din 1968, „Bullitt”.

BENRUS relansează o reeditare captivantă a legendarului model #3061 – ceasul purtat de Steve McQueen în clasicul film Bullitt (1968).

Cadranul rămâne fidel originalului; Carcasa are o prezență contemporană: 39,5 mm; Mecanism: ETA 2892, cu 42h rezervă de mers; Spate transparent din safir, pentru o privire discretă asupra mecanismului

2025 – Un nou capitol

Michael Sweeney este unul dintre oamenii-cheie din spatele renașterii BENRUS. El a condus achiziția mărcii de către actualul grup de acționari americani în 2017 și activează ca partener și membru al Consiliului de Administrație. Expertiza sa în finanțe, fuziuni și achiziții a fost esențială pentru repoziționarea globală a brandului.

Vincent Perriard, co-președinte al consiliului și partener, aduce o experiență de neegalat în industria orologeriei elvețiene. Cu roluri de conducere la Audemars Piguet, Hamilton, dar și în branduri independente inovatoare, el este Președinte KTS (HYT Watches) și Președinte al Origyn Foundation, o inițiativă dedicată combaterii contrafacerii în lux și artă. Perriard oferă BENRUS o viziune strategică rară în acest domeniu.

Trei parteneri coordonează expansiunea globală:

Darius Solomon – Senior Vice President Operations (New York)
Conduce operațiunile comerciale din America de Nord. Cu experiență în marketingul mărcilor de lux și un respectat colecționar de ceasuri vintage, Darius este o voce activă în comunitatea globală a pasionaților.

Ion Schiau – partener BENRUS, coordonator pentru Elveția și Europa
Originar din București, Schiau aduce o experiență de peste 25 de ani în distribuția internațională de ceasuri, inclusiv în funcții de top la Swatch Group, Hublot și HYT.Este și fondatorul Albini Prassa, un spațiu de referință pentru orologeria premium.

Alain Oppliger – responsabil de dezvoltarea produselor. Inginer elvețian cu o carieră vastă, Oppliger supraveghează producția și aprovizionarea și conduce noua unitate BENRUS din La Chaux-de-Fonds, deschisă în primăvara lui 2025.
Un brand susținut de comunitatea sa

BENRUS renaște nu doar prin liderii săi, ci și prin energia pasionaților care au contribuit la redescoperirea istoriei sale. Printre aceștia, Oana Radovanovici, Dragoș Perju și Dan-Cătălin Buzdugan – colecționari dedicați și ambasadori ai mărcii în România.

Cercetarea aprofundată realizată de Dan-Cătălin Buzdugan, disponibilă pe www.ceasuripentruromania.ro, reprezintă o contribuție esențială la înțelegerea originilor BENRUS.

O carte despre istoria BENRUS

Această muncă documentară stă la baza unui proiect editorial ambițios: prima carte completă despre istoria BENRUS. Lucrarea, concepută ca un volum riguros și cuprinzător, va aduce la lumină anii de glorie ai brandului, susținută de arhive autentice și surse verificate – exact în momentul în care BENRUS își revendică cu încredere locul în viitor.

Povestea BENRUS este, înainte de toate, povestea unui vis – Visul American. O promisiune a libertății, a curajului și a șansei de a-ți croi propriul destin. O poveste despre determinare, ambiție și pasiune – despre cum o familie de imigranți români a fondat una dintre cele mai influente companii de ceasuri din America.

Totul a început în septembrie 1890, când Ella Lazrus a ajuns în New York, venind din Hamburg pe vaporul Wieland, cu bebelușul Oscar în brațe. Se reunea cu soțul ei, Israel, care emigrase cu câțiva ani înainte. Tatăl, agent imobiliar de profesie, a devenit cetățean american în 1892. Nimeni nu bănuia atunci că cei trei fii ai lor vor schimba istoria orologeriei americane.

Frații Lazrus – Fondatorii BENRUS

               •Oscar Lazrus, născut în Iași, România, pe 12 iulie 1887, a fost avocat și a condus ulterior direcțiile financiară și de publicitate ale companiei.
               •Benjamin Lazrus, născut în 1894 la New York, a început în domeniul bijuteriilor și a fost cel care a dat numele brandului: BEN-RUS – o contracție a numelui Benjamin Lazrus. A condus tranziția de la import la producție proprie.
               •Rudolph Schley Lazrus, cunoscut și ca Raymond sau Ralph S., născut în 1898, a preluat conducerea vânzărilor.

Împreună, cei trei frați au transformat BENRUS dintr-o mică afacere de import într-una dintre cele mai mari companii de ceasuri din Statele Unite – o companie clădită pe moștenire, inovație și spirit de familie.
Nașterea BENRUS în Manhattan

În 1921, în inima Manhattanului, lua naștere BENRUS. Adresa originală a brandului se afla pe 6th Avenue, la colțul dintre Străzile 43 și 44, lângă celebrul New York Hippodrome – cel mai mare teatru al orașului la acea vreme.

Hippodrome-ul, inaugurat în 1905, avea peste 5.600 de locuri și o scenă imensă. Aici, în 1918, Houdini a făcut să dispară un elefant. În birourile de deasupra, își desfășurau activitatea mici companii inovatoare – printre care și Benrus Watch Co.

După demolarea Hippodrome-ului, pe acel loc s-a construit, în 1952, un zgârie-nori proiectat de Kahn & Jacobs.
Astăzi, sub conducerea lui Darius Solomon, BENRUS s-a întors simbolic la această adresă istorică.
Brandul rămâne singurul producător de ceasuri născut în Manhattan, iar noul logo reflectă această moștenire: grila geometrică a orașului și oaza verde a Central Park, așezată în centru.

Legătura cu Elveția 

La începutul anilor 1920, BENRUS a stabilit o legătură profundă cu La Chaux-de-Fonds, Elveția – capitala orologeriei elvețiene. Orașul, construit și el pe o grilă urbană, semăna surprinzător de mult cu Manhattan. Dacă la New York străzile facilitau comerțul și cultura, la La Chaux-de-Fonds, ele erau organizate pentru eficiență orologieră.

Într-un moment în care industria ceasurilor elvețiene trecea printr-o criză, frații Lazrus au văzut o oportunitate. Au decis să producă mecanisme în Elveția și să le asambleze în New York, combinând precizia elvețiană cu spiritul american de afaceri.

Comunitatea locală a primit cu brațele deschise Benrus Watch Co., iar colaborarea a devenit un pod transatlantic între tradiție și inovație.

Într-o epocă dominată de bărbați, Alice Christian (1891–1979) a făcut istorie.
Sora lui Georges Christian, co-fondator ORIS, Alice s-a născut într-o familie prusacă din Le Locle și a fondat împreună cu Marcel Aerni compania Aerni & Cie – Fabrique Centrale în La Chaux-de-Fonds, înregistrată la 1 ianuarie 1920.

În 1927, BENRUS a numit-o la conducerea operațiunilor sale din Elveția. Alice Christian a devenit astfel prima femeie care a condus o companie importantă de ceasuri din Elveția – o realizare remarcabilă pentru acea vreme.

A modelat viitorul BENRUS timp de aproape 30 de ani, până în 1954. A continuat apoi să joace un rol esențial în industrie, contribuind la lansarea și achiziționarea mai multor mărci.
Grație cercetărilor istoricului Rossella Baldi, moștenirea lui Alice Christian este astăzi redescoperită.
O femeie curajoasă, vizionară și cu un spirit antreprenorial rar, Alice a fost un pionier al leadershipului feminin în orologerie.

Prestigiul elvețian. Spiritul american

Ascensiunea BENRUS a fost alimentată de o viziune îndrăzneață: aceea de a combina spiritul antreprenorial american cu măiestria elvețiană, aducând complicații sofisticate din orologeria de lux mai aproape de publicul larg.

Frații Lazrus au crezut cu tărie că inovația ar trebui să fie accesibilă.Prin designuri inovatoare, mecanisme inteligente și prețuri democratice, BENRUS a redefinit ideea de ceas funcțional – elegant, fiabil și purtabil zi de zi.

Un exemplu emblematic al acestei filozofii este modelul Jumping Hour, lansat în 1932.

Ceasul afişa ora într-un format „digital” prin fereastră, fără limbi, eliminând astfel nevoia unui geam protector. Reclama din epocă spunea simplu: „No glass to break.” (Fără geam care să se spargă.) Modelul era vândut la doar 15 dolari – o revoluție la acea vreme.

Această abordare tehnologică inteligentă, gândită pentru durabilitate și simplitate, a deschis calea spre alte inovații semnate BENRUS: cronografe funcționale, ceasuri cu calendar și chiar ceasuri de bord produse pentru Chrysler.

Din anii 1950, brandul vindea aproape un milion de ceasuri pe an în Statele Unite, devenind unul dintre cei mai mari producători din țară.


În perioada Art Deco (anii ’20–’30), BENRUS a capturat energia artistică a vremii prin carcase rectangulare, octogonale, curbate sau în formă de pernă, adesea decorate cu gravuri, emailuri colorate și motive geometrice rafinate.

În 1937, modelul Kurve King a introdus un design ergonomic revoluționar, care anticipa fuziunea modernă dintre formă și funcție.

În 1938, colecția Signet a permis personalizarea carcasei: clienții puteau atașa inițiale sau numere personale direct pe ceas – un gest de stil cu o notă extrem de contemporană.

Materiale inovatoare pentru o lume în schimbare

BENRUS nu s-a limitat la oțel inoxidabil, aluminiu, argint sau aur. În anii 1960, a devenit primul producător de ceasuri care a introdus carcase din plastic – o alegere inovatoare, în special pentru uz militar. Aceste ceasuri puteau fi ușor înlocuite dacă cedau, oferind o soluție practică, modulară și eficientă. Curând, această strategie avea să fie replicată de numeroși alți producători.

Robuste și fiabile, ceasurile BENRUS au fost create pentru toți – dar au ajuns să fie purtate de oameni care au făcut istorie. Sportivi, aviatori, președinți și actori – fiecare dintre ei a contribuit la consolidarea identității BENRUS ca brand al celor curajoși.

Babe Ruth și Ceasul Său BENRUS

Până în anii 1930, BENRUS era deja un nume respectat în America – datorită mecanismelor elvețiene fiabile, designurilor moderne și campaniilor publicitare inteligente.
Într-un gest vizionar, Benjamin Lazrus a încheiat unul dintre primele parteneriate dintre un brand de ceasuri și un sportiv: Babe Ruth – legendarul jucător de baseball, supranumit The Bambino și The Sultan of Swat.

Campionul echipei New York Yankees a devenit un adevărat ambasador al mărcii.
BENRUS era prezent pe încheietura lui atunci când stabilea recorduri (inclusiv cele 60 de home run-uri din 1927) și în momentele-cheie ale carierei sale.
Astăzi, parteneriatele brand-sportiv sunt o rutină. Atunci, erau o revoluție.
Charles Lindbergh – „Lucky Lindy” și zborul către legendă

În 1927, aviatorul Charles Lindbergh a devenit primul om care a traversat singur și fără escală Atlanticul, zburând de la New York la Paris. Într-un avion lipsit de instrumente moderne, un ceas precis era esențial.

Dupa sosirea sa la Le Bourget, în fața a peste 50.000 de oameni, Lindbergh a primit un BENRUS, înmânat personal de Alice Christian, directoarea BENRUS Elveția.

Ulterior, marca a folosit această asociere în campanii vizionare pentru acea epocă.

Pentru doar 15 dolari, clienții puteau achiziționa același model purtat de „Lucky Lindy” – cel sărbătorit în cântece, filme și ziare.

Succesul răsunător al modelului Airman, care a cucerit un public larg, a deschis calea pentru BENRUS să dezvolte și alte ceasuri-instrument pentru piloți.

Mai multe modele au urmat în anii 1930, precum Flyer și Pilot. Această expertiză a condus la lansarea emblematicului Sky-Chief în 1940.

Acest cronograf, special conceput pentru piloții companiilor aeriene, se remarca prin cristalul său extrem de bombat și bezelul îngust, creând un efect de hublou care sporea lizibilitatea cadranului.

Au fost oferite mai multe versiuni, inclusiv un cronograf cu calendar triplu, dar cronograful tri-compax a fost cel care a captat atenția aviatorilor.

Una dintre caracteristicile unice: graduația aeronautică pe sub-cadranul totalizatorului de minute al cronografului, adaptată pentru navigația aeriană și calculele de croazieră.

Sky-Chief a fost singurul cronograf al epocii sale care oferea intervale de patru minute, în locul celor standard de trei – o măsură suplimentară de siguranță pentru calculele de zbor.

Sky-Chief a fost disponibil în oțel sau aur, cu cadrane negre sau albe. Unele versiuni includeau chiar și un bezel rotativ.

Astăzi, aceste ceasuri de pilot BENRUS sunt extrem de căutate de colecționari.

Steve McQueen și alegerea lui Bullitt

În 1968, în filmul Bullitt, Steve McQueen a ales să poarte BENRUS #3061 – versiunea civilă a modelului militar DTU-2A/P.

BENRUS #3061 era la acea vreme des întâlnit pe încheieturile veteranilor din Vietnam – iar alegerea actorului a fost una personală, nu de marketing.

Modelul a devenit parte din imaginea iconică a filmului – și a stilului McQueen.

Ceasul lui John F. Kennedy – purtat în campania care a schimbat America 

În timpul campaniei prezidențiale din 1960, JFK a primit un ceas BENRUS din aur de 14K de la Comitetul Național Democrat.
Pe spate era gravat: “To Our Next President, J.F.K.”
Kennedy a purtat acest ceas pe parcursul campaniei – un talisman personal, care aproape a fost pierdut de mai multe ori în mulțimea mitingurilor. În semn de recunoștință, l-a oferit ulterior prietenului și consilierului său de încredere, David Powers.
Ulterior, a dăruit și altor apropiați ceasuri BENRUS – inclusiv lui Francis X. McCabe, căruia i-a oferit un model „cushion” din aur de 10K.
  

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te