American Music Awards 2020: Taylor Swift a câștigat pentru a 6-a oară trofeul "Artistul anului"

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 23.11.2020 - 10:17
Foto: youtube.com
Foto: youtube.com

Premiul "Artistul anului" acordat duminică în cadrul American Music Awards 2020 i-a fost atribuit cântăreţei Taylor Swift, care a câştigat, de asemenea, alte două trofee la ceremonia desfăşurată în direct la Los Angeles, informează Reuters.

SHARE

Swift, care câştigat pentru a şasea oară marele trofeul oferit în urma voturilor fanilor, a lipsit de la ceremonie însă le-a mulţumit admiratorilor săi, într-o intervenţie video, pentru sprijinul acordat pentru albumul "Folklore" lansat în carantină.

Canadienii Justin Bieber şi The Weeknd - cel din urmă făcându-şi apariţia cu faţa bandajată - au fost ceilalţi mari câştigători ai competiţiei muzicale, fiind recompensaţi cu câte trei premii fiecare.

Bieber a fost desemnat "Artistul pop/rock preferat" şi a înregistrat alte două victorii pentru colaborarea cu Dan + Shay pe "10,000 Hours".

The Weeknd a fost numit cel mai bun artist masculin soul/R&B şi a primit un trofeu pentru albumul "After Hours" şi piesa "Heartless". El nu a oferit nicio explicaţie pentru bandajul de pe cap şi faţă, care a stârnit speculaţii în rândul fanilor pe reţelele sociale, însă pare să fi fost o alegere a artistului, o continuare a imaginii de pe coperta albumului său din martie, în care apare cu nasul însângerat şi rupt, notează Agerpres.

Gala a inclus o combinaţie de spectacole live şi pre-înregistrate susţinute în faţa unui număr limitat de fani, distanţaţi fizic.

"A fost un an lung, iar acum când 2020 se apropie de final este timpul să ne amintim că suntem o ţară. Trebuie să ne vindecăm", a spus gazda Taraji P. Henson la deschiderea ceremoniei.

Dansatorii mascaţi au dominat scena, începând cu Bieber care a interpretat hiturile sale "Lonely" şi "Holy" înainte de a i se alătura Shawn Mendes pentru duetul din "Monster".

Premiile au celebrat creşterea popularităţii muzicii latino, cu extinderea categoriilor şi un spectacol incendiar susţinut de Jennifer Lopez şi artistul columbian Maluma pe piesa "Lonely", interpretată atât în engleză cât şi în spaniolă.

Becky G, ai cărei părinţi sunt mexicano-americani, a câştigat trofeul pentru cea mai bună artistă latino şi a dedicat premiul muncitorilor imigranţi.

Grupul K-pop BTS a câştigat două trofee, pentru cel mai bun grup pop/rock şi "Artistul preferat pe reţelele sociale" şi au încheiat ceremonia, din Coreea de Sud, cu o versiune a hiturilor "Dynamite" şi "Life Goes On".

Artista rap Megan Thee Stallion şi-a marcat spectacolul de debut la American Music Awards cu "Body" şi ulterior a acceptat premiul la categoria cel mai bun cântec rap/hip-hop pentru "WAP", în colaborare cu Cardi B.

Megan Thee Stallion a pierdut însă în lupta pentru trofeul la categoria "Artistul debutant al anului" în favoarea cântăreţei din Los Angeles Doja Cat care a fost, de asemenea, artista soul/R&B preferată.

Câştigătorii principalelor categorii la American Music Awards 2020:

Artistul anului: Taylor Swift

Artistul debutant al anului: Doja Cat

Colaborarea anului: Dan + Shay & Justin Bieber "10,000 Hours"

Artistul preferat pe reţelele sociale: BTS

Videoclipul preferat: "Cardigan", Taylor Swift

Artista pop/rock preferată: Taylor Swift

Artistul pop/rock preferat: Justin Bieber

Duetul sau grupul pop/rock preferat: BTS

Albumul pop/rock preferat: Harry Styles 'Fine Line'

Melodia pop/rock preferată: "Don't Start Now", Dua Lipa

Albumul rap/hip-hop preferat: "Please Forgive Me For Being Anti Social", Roddy Ricch

Melodia rap/hip-hop preferată: "WAP", Cardi B featuring Megan Thee Stallion

Albumul soul/R&B preferat: "After Hours", The Weeknd

Artistul soul/R&B preferat: The Weeknd

Arstista soul/R&B preferată: Doja Cat

Albumul latino preferat: "YHLQMDLG", Bad Bunny

Grupul country preferat: Dan + Shay

Albumul country preferat: "Fully Loaded: God's Country", Blake Shelton

Cântecul country preferat: "10,000 Hours", Dan + Shay & Justin Bieber

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te