Anca Sigartău, la 56 ani. A învins cancerul când medicii nu-i dădeau șanse. Apoi, și-a găsit iubirea

DE Alex Darvari | Actualizat: 29.07.2023 - 09:36
Anca Sigartău, la 56 ani. A învins cancerul când medicii nu-i dădeau șanse. Apoi, și-a găsit iubirea - Foto: Arhiva
Anca Sigartău, la 56 ani. A învins cancerul când medicii nu-i dădeau șanse. Apoi, și-a găsit iubirea - Foto: Arhiva
Actrița care se pregătea să moară. „Știam că nu mai am mult”.  - viva.ro
Actrița care se pregătea să moară. „Știam că nu mai am mult”. - viva.ro

Anca Sigartău împlinește, azi, 56 de ani. Actrița a povestit despre cele două minuni din viața ei: a învins cancerul și și-a găsit iubirea când n u mai spera.

SHARE

Anca Sigartău îmlinește 56 de ani și spune că s-a vindecat de cancer printr-o minune și prin smerenie. 

„Soțul ei era medic la Fundeni, și ea a zis că trebuie să fac tratamentul (împotriva cancerului), că nu e de glumit, pentru că lucrurile sunt foarte grave. Așa am aflat eu, nu am aflat direct de la medic. Nu mi s-a spus direct.

După aceea, am ajuns în spital și am făcut acel tratament. În momentul în care am cerut să plec din spital, medicul mi-a spus că nu mă lasă să plec, pentru că este o tumoră care se dezvoltă. A crescut opt centimetri în trei săptămâni pe citostatice. Nu era normal”, a povestit Anca Sigartău.

Anca Sigartău, la 56 ani. A învins cancerul când medicii nu-i dădeau șanse. Apoi, și-a găsit iubirea

„Atunci a fost momentul în care am spus, cu toate astea, că vreau să mă duc acasă. Am știut despre post că începe pe 15 noiembrie, Postul Crăciunului. Știam de la bunica mea că așa începe postul. Așa am știut că vreau să mă duc să țin post.

Dar nu a fost o înțelegere cu Dumnezeu, că dacă țin postul mă fac bine. Eu știam că mor, că nu mai am de trăit. L-am ținut să mă pregătesc, mai mult. Știam că nu mai am foarte mult și am vrut să mă pregătesc. Știam că sunt lucruri, ca răul ăla pe care nu îl vrei și îl faci până la urmă”, a completat Anca Sigartău.

„Apoi, pe 20 decembrie, când am fost la control, doctorul a spus: «Unde este tumora? Ce ai făcut?». I-am zis: «Eu vă spun ce am făcut, dar nu o să mă credeți. Am ținut post, atât». Înăuntrul meu știam că, dacă Dumnezeu vrea, orice e posibil. Cum să nu crezi? Nu am avut nicio gândire pozitivă când am ținut postul, știam că mor. Nu am făcut niciun pact cu Dumnezeu și nici nu voi face”, a mai spus actrița.

S-a recăsătorit la aproape 50 de ani

Actrița a fost căsătorită și a avut trei copii, dar a divorțat. Ea și-a refăcut viața cu Dragoș Pandele, la vârsta de 46 de ani

„Pentru soțul meu, muzica este foarte im­portantă. Dragoş (Dragoş Pandele – n. red.) e un om cu pasiune pentru muzică, apreciază și încurajează «concertele» mele ad-hoc.

Este fe­ricit când cânt și asta mă bucură foarte ta­re. La noi în casă este aproape în perma­nen­ță muzică, fie cla­sică, fie jazz. Ne fa­cem cadou unul al­tuia mici audiții mu­zicale.

Citește și: Soția nu a „supraviețuit” morții lui Toma Caragiu. Fuge la Paris. Își schimbă de două ori numele

 Gândim pro­iecte artistice împre­u­nă, pe armoniile cvar­tetului lui David Brubeck, sau plă­nu­im să ne reîntoarcem în Portugalia, pe rit­murile de fado ale Ma­rizei sau ale Lui­zei și ale lui Salvador Sobral, ne gândim cum, odată scăpați de pandemie, ne vom lua un rucsac în spate și vom pleca în Cuba sau în Peru… Vivaldi, Albinoni, Queen ne fac să ne gândim cum am putea să ne urcăm la volan și în câteva ore să fim în Grecia.

Citește și: „Atacată” la moartea lui Toma Caragiu, văduva actorului ajunge în SUA cu 5$. Găsită leșinată pe câmp

Grădina de trandafiri din copilărie

Într-un interviu, actrița a rememorat cele mai frumoae momente din viața ei care au coincis cu copilăria:

Aveam o grădină de trandafiri şi ţin minte momentele în care vedeam bobocii de trandafir când înfloreau şi eram foarte fericită. După aceea, momentul în care primeam o portocală de Crăciun, o găseam sub pernă şi simţeam mirosul acela de portocală, care era foarte frumos.

Şi încă unul, de care mi-am amintit acum: când am luat 4. A fost prima notă din viaţa mea, în clasa I. A fost prima mea notă şi ştiu că am fost atât de fericită că am luat o notă. Nu ştiam că 4 nu e notă bună", spune artista.

"Copilăria probabil că înseamnă relaţia cu profesia mea, pentru că în fişa postului unui prestator servicii artistice ar trebui să scrie joacă. Noi ne jucăm, este obiectul muncii. (...)

Prin natura profesiei mele, îmi place să cred că am păstrat foarte mult din copilul de altădată şi cred că voi trece pe partea cealaltă îmbrăţişată cu el. Copilăria cred că este portiţa de a te întâlni cu Doamne-Doamne şi de a mirosi raiul", crede Anca Sigartău. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te