A ajuns influencer pe TikTok la 103 ani, stând în azil. Chiar și la această vârstă și locuind într-un azil, o femeie din Marea Britanie a reușit să facă furori pe populara rețea de socializare, devenind o adevărată vedetă cu videoclipuri care adună sute de mii de vizualizări.
A ajuns influencer pe TikTok la 103 ani, stând în azil. Cum a reușit o străbunică să devină vedetă?
Chiar și la venerabila vârstă și trăind într-un azil, Joan Partridge nu neglijează să se aranjeze în fiecare zi.
Dar nu s-a așteptat niciodată ca un videoclip în care se machiază să fie vizionat de aproape 200.000 de persoane, ceea ce i-a adus un nou rol de influencer pentru o companie de cosmetice.
Exact asta s-a întâmplat după ce firma Millcroft Care Home din Redditch, Worcestershire, a distribuit pe rețelele sociale un clip cu rutina zilnică a lui Joan.
Citește și: Puterea TikTok. O măturătoare de stradă, transformată în fotomodel de succes. A devenit celebră
„Nu m-am gândit că voi atrage atât de multă atenție. Am fost șocată și copleșită.”, a spus ea.
Lyndsay Sard, managerul Millcroft, a declarat pentru BBC că totul a început după ce videoclipul a fost postat pe pagina de TikTok a azilului la începutul acestei luni, inspirat de videoclipurile cu tutoriale de machiaj de pe platformă.
Infuencerița de 103 ani, alături de nepoata sa
„Cineva a etichetat compania producătorului produselor de machiaj pe care le folosea și a spus: „Uite, folosește produsele voastre”, a explicat doamna Sard.
„Compania a luat legătura cu noi, ceea ce a fost foarte drăguț, pentru a ne spune cât de frumos a fost să o vadă pe Joan făcând așa ceva. Și au vrut să-i trimită produsele cosmetice direct lui Joan.”
Pe lângă sute de mii de vizualizări, videoclipul a atras câteva sute de comentarii din partea spectatorilor, mulți dintre ei rugând-o pe Joan să posteze mai multe tutoriale.
„Sunt toate comentarii frumoase, de la fete tinere și doamne în vârstă, toate spunând cât de frumoasă ești și cât de mult le place videoclipul tău. Și ar vrea să vadă mai multe”, i-a spus doamna Sard lui Joan, în timp ce aceasta stătea și se uita la o cutie cu produse trimise de Collection Cosmetics.
„Oh, nu, nu, sunt prea bătrână să mă duc la muncă», a răspuns Joan. Dar glumește, iar cei de la azilul de bătrâni au spus că Joan își acceptă noul rol de influencer și că deja plănuiește mai multe videoclipuri.
„Poate cineva să creadă asta?”, a întrebat Nicola, nepoata lui Joan, care a venit în vizită în timp ce Joan se uita prin produsele de machiaj pe care le primise.
„Când bunica a venit la Millcroft, am crezut că vom avea parte de o perioadă relaxantă. Dar nu, bunica mea a decis să devină virală pe TikTok.
Și nu pot să nu vorbesc despre asta, pentru că sunt foarte mândră de ea. E uimitoare. Dar întotdeauna ne așteptăm la surprize de la bunica mea”, a adăugat ea.
Citește și: Alegeri prezidențiale: Videoclipuri de promovare pe TikTok ale unor candidați, șterse de BEC
„Pentru mine, frumusețea înseamnă naturalețe”, a spus Joan despre noua și neașteptata ei faimă.
„E plăcut să te simți bine în pielea ta, indiferent de vârsta pe care o ai. Nu poți ieși din casă fără fard”, a adăugat influencerița de 103 ani, cu o cochetărie feminină surprinzătoare pentru vârsta sa.