VIDEO Sistemul informatic pentru supravegherea exploatărilor de lemne a intrat în teste

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 28.04.2020 - 18:45
Foto: pagina de Facebook Costel Alexe

Sistemul de monitorizare a exploatărilor de lemne a intrat în teste, iar după terminarea testelor proiectul prin care se va implementa sistemul în toată ţara va fi pus în consultare publică, anunţă Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

SHARE

Echipele de operaţionalizare a Sistemului Informaţional Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase (SUMAL) au început testările pentru modulele noului sistem de monitorizare a pădurilor.

În testarea noului SUMAL, începută luni, vor fi implicate ocoale silvice şi depozite de material lemnos din ţară, precum Gărzile Forestiere din România, în etape, până când sistemul va fi extins la nivel naţional.

În faza finală a testării, programată pentru luna iunie, vor fi implicate autorităţile de control care vor avea acces la SUMAL: Gărzile Forestiere, Poliţia Română şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

„Acum câteva luni, când am preluat mandatul de ministru, noul SUMAL 2.0 era doar un plan bun pentru stoparea tăierilor ilegale, dar care a fost întârziat sistematic şi nejustificat de fosta guvernare. Iată că, începând de ieri, planul este deja în acţiune. Am început să-i testăm toate funcţiile, esenţiale pentru a scăpa odată pentru totdeauna de tăierile ilegale din pădurile României. Pentru că digitalizarea supravegherii pădurilor din România ne dă posibilitatea să vedem, în timp real, orice mişcare din pădure”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului.

Potrivit acestuia, SUMAL aduce inovaţii care ajută, pe de o parte, munca de combatere a tăierilor ilegale dar şi, foarte important, simplifică enorm munca lucrătorilor silvici din teren. Astfel, odată cu implementarea SUMAL 2.0, se vor elimina o sumedenie de registre, rapoarte şi hărţi cerute de lege, multe dintre ele redundante.

„Estimăm că noile soluţii vor reduce birocraţia şi timpul consumat ineficient cu cel puţin 50% faţă de situaţia de astăzi. Cu noul SUMAL 2.0 putem urmări, prin coordonate GPS, orice transport de masa lemnoasă din punctul de încărcare până în punctul de descărcare.

În acest fel, va fi extrem de dificil să mai apară acele escale ilegale realizate cu acelaşi aviz. SUMAL 2.0 obligă şi la încărcarea de fotografii, din mai multe unghiuri, ale lemnului încărcat, pentru orice transport din România, precum şi însemnarea, în pădure, parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPS, înainte de a se efectua tăierea.

Mai mult, în noul SUMAL 2.0 se vor putea vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din ţară. În plus, cantităţile de lemn din depozite vor fi actualizate automat de SUMAL 2.0, fără să mai poată fi făcute uitate alte volume.

Cu aceste funcţii, dar şi cu altele, pădurea românească va fi sub lupă în timp real, iar autorităţile de control vor putea interveni la fiecare alarmă forestieră. Iar acei agenţi economici şi acei silvicultori care vor o industrie debirocratizată şi mai eficace se vor putea bucura de eliminarea unui număr însemnat de documente redundante”, a adăugat ministrul Costel Alexe, citat de Mediafax.

 

La finalul lunii mai, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor va pune în consultare publică proiectul Hotărârii de Guvern care va sta la baza implementării sistemului peste tot în ţară, imediat după finalizarea testelor.

„Suntem pe ultima sută de metri, înainte ca sistemul să devină operaţional la nivel de ţară. Cred că SUMAL, alături de portalul Inspectorul Pădurii, pe care l-am deblocat recent, şi care va primi o nouă interfaţă începând odată noul SUMAL 2.0, dar şi alături de decizia extremă pe care am luat-o privind retragerea certificatelor de exploatare pentru cei care sunt prinşi că nu respectă legea, precum şi de modificările aduse Codului Silvic privind înăsprirea sancţiunilor, sunt măsurile de care România are nevoie pentru a scăpa de abuzurile asupra pădurilor româneşti”, a mai spus ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te