Hackerii atacă, din nou, prin e-mailuri cu imagini compromițătoare false

DE Edi Neagu | Actualizat: 26.05.2021 - 11:44
Un nou val de atacuri informatice prim e-mail. Foto: Pexels.com

Grupările infracționale au trimis mesaje în care utilizatorii de internet sunt avertizați că au fost filmați în ipostaze compromițătoare. Ce recomandă specialiștii în protecție informatică.

SHARE

Specialiştii Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) au înregistrat, recent, multiple notificări şi alerte privind un val de emailuri transmise din partea unor grupări infracţionale mai multor utilizatori din România, în care sunt conţinute mesaje de tip Sextortion Scam Email.

"Destinatarii mesajelor de tip Sextortion Scam Email sunt anunţaţi, în mod fals, că dispozitivul pe care îl folosesc a fost infectat cu malware şi că infractori cibernetici au preluat controlul asupra acestuia", atenţionează experţii.

Fenomenul de Sextortion Scam Email a fost observat în România, susţine sursa citată.

CITEȘTE ȘI: FOTO La 23 de ani, fiul lui Borcea nu are bacul, conduce o mașină de 100 mii € și joacă la pariuri

Recomandările specialiștilor

"Utilizatorii sunt notificaţi fie că au fost filmaţi cu camera web a dispozitivului utilizat în ipostaze intime, fie vizitând site-uri cu conţinut pornografic, cu ameninţarea că o înregistrare video urmează a fi trimisă către toate contactele din agenda utilizatorului, pentru a afecta reputaţia potenţialei victime. Infractorii cer o sumă de aproximativ 1.300 de dolari, în criptomonedă, într-un termen de 50 de ore. Spre deosebire de cazuri anterioare, atacatorii nu oferă o 'dovadă' pentru a demonstra controlul asupra dispozitivului compromis sau veridicitatea celor scrise. Prin această metodă se urmăreşte declanşarea unei reacţii de panică a posibilei victime cu scopul de a o determina să plătească suma cerută în cel mai scurt timp", se subliniază în comunicatul de presă al CERT-RO.

CITEȘTE ȘI: O fabrică de drone din Iran a explodat

Potrivit experţilor, practic, infractorii cibernetici transmit astfel de mesaje în mod nediscriminatoriu şi automatizat, la un număr foarte mare de adrese de email, aşteptând ca unii dintre destinatari, inclusiv din România, să reacţioneze la email şi să intre în dialog cu gruparea infracţională.

"Se mizează exclusiv pe faptul că unii utilizatori vor dori să îşi protejeze reputaţia şi vor plăti suma cerută, fără a cere o altă opinie din partea unei persoane avizate. Pentru a monetiza pe seama efortului depus, atacatorii nu au nevoie să convingă fiecare utilizator, ci doar un mic procent al acestora. Nu răspundeţi niciodată la email-uri de acest tip şi informaţi imediat experţii IT sau cyber din organizaţia dumneavoastră", sfătuiesc specialiştii CERT-RO, relatează Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te