Cum siguranța în transportul public este una dintre cele mai mari provocări pentru orașele moderne și mai ales în traficul urban dens, utilizatorii neatenți ai drumurilor prezentând un risc considerabil pentru conducătorii de tramvaie, întreaga flotă de tramvaie a orașului Iași va fi dotată de Bosch Engineering cu sistemul său de avertizare anticoliziune frontală, denumit Tram Forward Collision Warning (TFCW).
„Suntem încântați că orașul Iași a optat în favoarea sistemului nostru și că putem contribui la o mai mare siguranță rutieră”, a declarat Heiko Mangold, directorul departamentului de tehnologie feroviară la Bosch Engineering GmbH. Finalizarea proiectului este preconizată pentru vara anului 2025.
Citește și: FOTO Cum a lucrat „Dorel” pe linia tramvaiului 5 din București: aliniamente greșite, traverse lipsă
Tramvaiele din Iași avertizează singure vatmanul în caz de risc de accident. Ce e TFCW și cum funcționează?
Sistemul TFCW asistă vatmanii în situații critice în traficul urban prin avertismente sonore și vizuale, oferind astfel o siguranță sporită, atât pentru conducătorii de tramvaie, cât și pentru pasageri, sau pentru alți participanți la trafic, și este utilizat cu succes în întreaga lume din 2017.
Sistemul are trei componente. O cameră multifuncțională monitorizează liniile de tramvai și detectează obstacolele, precum pietoni, vehicule și bicicliști. Iar un senzor radar detectează obstacolele chiar și în condiții dificile, cum ar fi ceață, ploaie și întuneric. De asemenea, primește informații de la cameră, le verifică și le compară cu parametri precum viteza și distanța.
Citește și: VIDEO O limuzină Mercedes – Maybach, cel mai „șmecher” tramvai din București. Costă peste 300.000 €
Toate aceste informații se reunesc apoi în unitatea de control feroviar, care asigură interfața dintre componentele Bosch și sistemele tramvaiului. Acest lucru permite instalarea cu ușurință a sistemului chiar și pe modelele mai vechi de tramvai.
Dacă există un risc iminent de coliziune, sistemul TFCW avertizează vatmanul atât vizual, cât și acustic. Și într-o etapă viitoare de dezvoltare, sistemul ar putea chiar să frâneze automat dacă conducătorul nu reacționează.
În prezent, sistemul este integrat pe opt tipuri diferite de tramvaie, inclusiv modele din generații diferite.