Ce faci dacă ți-ai scăpat telefonul în apă? Cele 4 reguli care îl pot salva și ce greșeli îl distrug definitiv
Un telefon scăpat în apă nu este întotdeauna pierdut. Specialiștii explică ce trebuie să faci imediat pentru a-i crește șansele de supraviețuire și care sunt greșelile care pot provoca daune ireversibile chiar în primele minute după incident.
Vara este sezonul concediilor, al zilelor petrecute la mare, la piscină sau în parcurile acvatice, dar și perioada în care tot mai multe telefoane mobile ajung accidental în apă.
Deși un astfel de incident pare, la prima vedere, o condamnare sigură pentru dispozitiv, experții spun că reacția din primele minute este cea care poate face diferența dintre un telefon salvat și unul compromis definitiv.
Ce faci dacă ți-ai scăpat telefonul în apă? Cele 4 reguli care îl pot salva și ce greșeli îl distrug definitiv
Contrar miturilor care circulă pe internet, apa nu este întotdeauna principalul vinovat pentru defectarea telefonului. În multe cazuri, dispozitivul este afectat iremediabil din cauza unor gesturi făcute din grabă, precum uscarea cu foehnul, introducerea în orez sau conectarea la încărcător imediat după incident.
Primul pas este recuperarea cât mai rapidă a telefonului din apă și oprirea imediată a acestuia. Cu cât dispozitivul rămâne mai puțin timp alimentat electric și expus umezelii, cu atât cresc șansele ca componentele interne să nu fie afectate.
După oprire, îndepărtează husa, scoate cartela SIM și, dacă modelul permite, bateria și cardul de memorie. Exteriorul trebuie șters delicat cu un prosop sau o lavetă uscată, fără să agiți telefonul, iar acesta trebuie așezat cu porturile orientate în jos pentru a permite scurgerea lichidului.
Citește și: Mituri spulberate despre descărcarea bateriei. Ce trebuie să faci în realitate ca să-ți salvezi telefonul
Cele patru reguli recomandate de Samsung pentru salvarea telefonului
Producătorul Samsung recomandă respectarea a patru pași esențiali pentru limitarea daunelor provocate de contactul cu apa.
Prima regulă este oprirea imediată a dispozitivului.
„Prima regulă: dacă dispozitivul tău a fost udat sau scufundat în apă, trebuie să-l oprești imediat. Umiditatea din interiorul dispozitivului poate provoca deteriorări grave sau coroziunea plăcii de bază.
Dacă bateria este detașabilă, îndepărtează rapid husa, bateria, cartela SIM și orice alte componente care pot fi scoase. Dacă dispozitivul este un model mai nou, cu baterie nedetașabilă, oprește-l imediat”, recomandă specialiștii Samsung.
Citește și: 5 trucuri simple care fac telefonul cu Android să meargă mai repede și să țină mai mult
A doua regulă este eliminarea rapidă a umezelii.
„A doua regulă: după ce ai oprit dispozitivul, șterge-l cât mai repede. Îndepărtează cât mai multă umezeală de pe baterie, cartela SIM, cardul de memorie și celelalte componente, folosind un prosop uscat sau o lavetă curată.
Acordă o atenție deosebită zonelor prin care apa poate pătrunde, cum ar fi mufa pentru căști și portul de încărcare. Folosește un bețișor cu vată pentru a elimina complet umezeala din aceste zone”, transmit reprezentanții companiei.
A treia recomandare este valabilă mai ales atunci când telefonul a fost scufundat în apă de mare, apă cu clor sau alte lichide.
„Regula a treia: dacă în dispozitiv au pătruns lichide precum băuturi, apă de mare sau apă cu clor din piscină, este extrem de important să îndepărtezi cât mai repede sarea și impuritățile. Acestea pot accelera coroziunea plăcii de bază.
După ce ai oprit dispozitivul, scoate toate componentele detașabile, clătește-le în apă curată timp de aproximativ 1-3 minute, apoi lasă-le să se scurgă. După aceea, urmează instrucțiunile de mai sus și usucă foarte bine dispozitivul”, explică specialiștii Samsung.
Ultima regulă este uscarea naturală și verificarea telefonului într-un service autorizat.
„Regula numărul patru: după ce ai îndepărtat umezeala și impuritățile, lasă dispozitivul să se usuce într-un loc bine ventilat sau la umbră, folosind aer rece (de exemplu, de la un ventilator). Uscarea naturală este recomandată pentru dispozitivele care au fost expuse la apă.
Chiar și după o perioadă de uscare, este posibil ca în interiorul dispozitivului să mai existe umezeală. De aceea, este recomandat să nu îl pornești înainte de a fi verificat într-un centru de service. După uscarea la aer, du cât mai curând posibil dispozitivul afectat de apă la un centru de service pentru o verificare”, recomandă specialiștii Samsung.
Cele mai periculoase greșeli după ce telefonul cade în apă
La fel de importante sunt lucrurile pe care nu trebuie să le faci.
Una dintre cele mai frecvente greșeli este folosirea uscătorului de păr sau expunerea telefonului la temperaturi ridicate.
„Interiorul unui telefon este destul de etanș, așa că metodele cu temperatură ridicată, cum ar fi folosirea unui uscător de păr sau a unui cuptor cu microunde, nu pot evapora eficient umezeala.
Dimpotrivă, acestea pot determina pătrunderea apei mai adânc în dispozitiv, ceea ce poate duce la deteriorarea componentelor precum placa de bază, procesorul și alte circuite. Temperaturile ridicate pot, de asemenea, afecta componentele interne”, explică specialiștii Honor.
Nici celebra metodă cu orezul nu este recomandată.
„Orezul are o capacitate limitată de dezumidificare și nu poate elimina complet umezeala din interiorul telefonului. Mai mult decât atât, boabele și fragmentele de orez se pot bloca ușor în portul de încărcare sau în orificiile microfonului, ceea ce poate provoca daune suplimentare dispozitivului”, avertizează specialiștii Honor.
Experții mai recomandă să nu scuturi telefonul în încercarea de a elimina apa, deoarece lichidul poate pătrunde și mai adânc în componentele interne.
O altă greșeală care poate avea consecințe grave este conectarea telefonului la încărcător sau încercarea de a-l porni imediat după incident.
„Nu trebuie sub nicio formă încărcat telefonul și nici nu trebuie pornit sau apăsate alte butoane. Toate acestea pot cauza stricăciuni interne”, avertizează reprezentanții Xiaomi.
Specialiștii subliniază că reacția rapidă este esențială. Chiar dacă telefonul pare să funcționeze după uscare, verificarea într-un service autorizat rămâne cea mai sigură metodă pentru a depista eventualele urme de coroziune care pot provoca defecțiuni la zile sau chiar săptămâni după incident.