Nouă drumuri naţionale din judeţele Buzău, Vrancea, Galaţi şi Bacău sunt închise, duminică dimineaţă, din cauza condiţiilor meteorologie nefavorabile, în timp ce pe alte artere rutiere au fost impuse restricţii.
Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că pe anumite drumuri, unde ninge viscolit și se circulă cu mare dificultate, s-ar putea interzice circulația TIR-urilor.
Centrul Infotrafic din cadrul IGPR a anunțat că 12 drumuri naționale sunt închise circulației din cauza condițiilor meteo, iar mai multe restricții de tonaj vizează alte câteva șosele.
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pe întreg teritoriul României, în ultima săptămână din luna ianuarie, iar ulterior, până pe data de 20 februarie, se vor apropia de cele normale perioadei, potrivit prognozei pe patru săptămâni, publicată de ANM.
De când președintele rus Vladimir Putin a ordonat trupelor sale să invadeze Ucraina, o întrebare a tulburat guvernele europene: ce se întâmplă dacă Moscova oprește gazul?