Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă, marţi, că a depus în Parlament un proiect de lege privind obligația de a asigura 30% femei pe liste la alegerile locale şi în consiliile de administraţie ale companiilor de stat.
159 de elevi din judeţul Iaşi, lăsaţi pe dinafară în urma repartizării computerizate pentru admiterea la liceu. Totul din cauza completării defectuoase a listelor de opţiuni, la înscriere.
Listele de aşteptare sunt pline, dar serul de la Johnson&Johnson lipseşte. Acesta este vaccinul administrat de medicii de familie, pentru că poate fi păstrat la un frigider normal. Este şi în preferinţele ieşenilor din mediul rural pentru că se administrează într-o singură doză.
Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că sunt înscrise 780.000 de persoane pe listele de aşteptare pentru vaccinarea împotriva COVID-19, cele mai multe fiind în Bucureşti - 150.000 de persoane, Cluj - aproape 60.000 de persoane şi Prahova - 7.000 de persoane.
Programarea persoanelor de pe listele de aşteptare din centrele de vaccinare va începe în aprilie fiindcă, în mare parte până atunci, există programări deja realizate anterior pentru persoane incluse în primele două etape ale campaniei naţionale de imunizare.