Încă doi români sunt infectați cu noua tulpină COVID din Marea Britanie, ambii pacienți sunt din București și niciunul dintre ei nu a călătorit în afara țării. Pacienții sunt în stare generală bună, se află izolați la domiciliu și sunt supravegheați de medicul de familie.
Mai multe persoane au primit amenzi de 300 de euro sau alternativa a șase zile de închisoare, pentru că au continuat să locuiască cu membri ai familiei, în ciuda rezultatului pozitiv al testului pentru Covid-19.
În primele cinci zile ale acestei săptămâni, numărul de persoane depistate cu COVID-19 în România a fost mai mare decât cel din toată luna august. Atunci, doar o persoană din 16 testate era depistată pozitiv. Acum, raportul s-a modificat dramatic: virusul preia controlul.
Persoanele confirmate cu COVID-19 pot cere urna specială în baza biletului de externare din spital care confirmă diagnosticul şi indicaţia de izolare, a deciziei de izolare emisă de DSP sau a rezultatului pozitiv al testării efectuate în ultimele 14 zile.
Două cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava şi alte două din cadrul Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Suceava au fost diagnosticate cu COVID-19 în ultimele zile.