Șefii de stat și de guverne din țările- membre UE se reunesc astăzi la Bruxelles în cadrul reuniunii Consiliului European.
Cancelarul austriac, Karl Nehammer, va merge la summitul Consiliului European din această săptămână cu cinci condiţii referitoare la azil. El vrea să crească presiunea asupra Comisiei Europene pentru a lua măsuri „mai ferme” împotriva migraţiei ilegale.
Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a declarat vineri că i-a telefonat preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru a-i cere „eliberarea imediată” a disidentului Aleksei Navalnîi, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European, context în care a afirmat că este necesară găsirea unei soluţii pentru punerea la dispoziţia statelor membre a vaccinurilor, imediat ce acestea vor fi disponibile.
Liderii UE au insistat joi ca Regatul Unit să aplice "în întregime" acordul care reglementează plecarea sa din UE la 31 ianuarie, fără a renegocia clauzele, iar acesta este un "punct final", a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în prima zi a summitului.