Chatbotul lansat în noiembrie anul trecut îi poate ajuta pe tineri să redacteze cu un simplu click texte pe orice temă. Rezultatul poate fi însă dezamăgitor.
Matei Alexandru, de la Asociația Elevilor București Ilfov, spune că "aplicația a reușit să facă niște eseuri argumentative. Doamna de Română a spus că ideile sunt bune, însă nu sunt bine legate. Timpul de redactare al temelor ar fi mai mic, însă la finalul zilei am vedea niște teme care nu sunt originale".
Aşa că profesorii au pus aplicația la treabă. Pe parcurs însă i-au descoperit neajunsurile.
Robert Eckstein, un profesor de Matematică, a spus Digi24 că "i-a cerut acestui program să îmi dea exemple de funcții injective, bijective, subjective. Mi-a răspuns aproape impecabil, după care mi-a dat trei exemple greșite".
Citeşte şi: ChatGPT, ultima lovitură din domeniul IT&C. Ce va face Microsoft cu noua găselniţă din domeniu
"Perfect!", a continuat profesorul, istorisind în continuare: "Atunci, îl rog pe copil să facă același lucru și vreau să văd: el își dă seama că aceste exemple furnizate sunt greșite?! Noi trebuie să integrăm tehnica modernă în lecție".
Daniel David, rectorul Universităţii "Babes-Bolyai", din Cluj, crede că "este o falsă problemă, pentru că și până acum, dacă dădeai o astfel de temă, se putea ca tema să fie făcută de altcineva, nu de studentul care o aducea la universitate".
Avocații spun că va mai trece timp până când aplicația va furniza informații precise în domeniul juridic.
Justin Anghel, avocat, crede că "sistemul juridic românesc prezintă niște specificații proprii, iar informaţiile cu privire la noțiunile și instituțiile de drept din statul român sunt mai puține, la nivel calitativ și cantitativ, față de cele pe care ți le oferă cu privire la sisteme de drept, precum cel englezesc sau american".
Intervenția unei schimbări legislative poate schimba complet soluția pe care o oferi, în raționamentul de interpretare a legii, crede juristul.
Pe de altă parte, creatorii de conținut sunt încă optimiști.
Mircea Bravo, un creator de conținut, spune: "Încă credem în acel 0.01% care e inputul tău, al omului, și care finisează cumva produsul".
Psihologii spun că inteligența artificială va fura din bucuriile vieții reale. Mihaela Sahlean - Apetroaie, doctor in Psihologie, explică faptul că "apare demotivarea în a mai căuta, refuzul plăcerii curiozității, demotivarea de a mai face, a dori, a-ți imagina tu, a gândi tu. Predai controlul unui ecran.
Sorin Ion, secretar de stat la Ministerul Educației, este mai rigid şi îngrijorat: "Nu încurajez profesorii să folosească aplicația. Și Google sau Internetul, în general, poate fi folosit cu anumite limitări, nu îl folosim pentru a lua de acolo informații socotite, axiome, ci pentru a trece prin filtrul gândirii informațiile de acolo".
CHAT GPT a ajuns să fie folosită de milioane de oameni din toată lumea, în mai puțin de două luni de la lansare.