Aleksander Ceferin şi-a exprimat dorinţa de a vedea introducerea rapidă a unui plafon salarial pentru cluburi, scrie L'Equipe, conform Agerpres.
UEFA limitează salariile fotbaliștilor. "5 cluburi câştigă mereu, nu mai are sens"
Exprimându-se cu ocazia podcast-ului "Men in Blazers", Aleksander Ceferin a declarat: "Cred că în viitor va trebui să ne gândim serios la plafonul salarial. Într-adevăr, dacă bugetele ating vârfuri, echilibrul concurenţei devine problematic. Nu este vorba de proprietari, ci de valoarea competiţiei, pentru că dacă cinci cluburi câştigă mereu, nu mai are sens. Eu am vorbit deja cu reprezentanţii Comisiei Europene, încercăm să ducem lucrurile la bun sfârşit, dar trebuie să fie un acord colectiv între fiecare ligă şi UEFA, pentru că dacă o facem noi şi celelalte ligi nu, asta nu are sens. Cred că asta este cel mai important. Şi, în mod surprinzător, toată lumea este de acord. Cluburi mari, cluburi mici, cluburi publice, miliardari, cluburi private, toată lumea este de acord", a afirmat preşedintele forului fotbalistic european.
Citește și: Faceți cumpărături pe Internet? Jumătate din magazinele online vor dispărea
"Deci plafonul salarial este viitorul nostru. De cât timp va fi nevoie? Sper să fie implementat cât mai curând posibil. Abia începem să discutăm despre asta, dar cred că asta este soluţia. Deocamdată avem regula, noua regulă după 2024, că poţi cheltui până la 70% din venit pe salarii şi transferuri. Dar asta nu este suficient, pentru că dacă veniturile tale se ridică la 5 miliarde, 70% este mult. Plafonul salarial este deci viitorul", a adăugat slovenul.
Citește și: România se înarmează cu drone Bayraktar de 321.000.000 $. Au distrus tancurile lui Putin în Ucraina
Ceferin, ales prima oară preşedinte al UEFA în 2016, a câştigat un nou mandat de patru ani, până în 2027, la alegerile care au avut loc la începutul lunii aprilie cu prilejul Congresului de la Lisabona.