Fury, în vârstă de 33 ani, neînvins în 32 de lupte ca profesionist, l-a trimis de trei ori la podea pe Wilder, ultima oară în runda a 11-a (penultima), când a pecetluit soarta acestei confruntări, după o serie de lovituri puternice aplicate adversarului. Britanicul a fost la rândul său numărat de două ori pe parcursul meciului, dar a reuşit să revină de fiecare dată.
Cei doi pugilişti s-au înfruntat pentru a treia oară sâmbătă seara. Primul lor meci, desfăşurat în decembrie 2018, s-a încheiat nedecis, în timp ce al doilea duel a fost câştigat fără drept de apel de britanic, în februarie 2020.
Citește și: Dictatura electrificată. Conceptele viiitorului în industria auto
Tyson Fury a avut o bursă garantată de 10 milioane de dolari, care poate creşte până la 15 milioane de dolari graţie drepturilor de televizare, în timp ce Deontay Wilder (35 ani) a avut garantată suma de 8 milioane de dolari, la care se pot adăuga alte 3 milioane de dolari din drepturile tv.
La gala de la Las Vegas au asistat 15.820 de spectatori, printre care s-au numărat fostele staruri NBA Magic Johnson şi Shaquille O'Neal.
Campionul britanic l-ar putea înfrunta acum pe ucraineanul Oleksandr Usik, într-un meci pentru unificarea titlurilor la categoria grea. Usik a produs o mare surpriză luna trecută, când l-a învins pe britanicul Antony Joshua, deposedându-l de centurile de campion WBA, WBO şi IBF, la capătul unei lupte desfăşurate pe stadionul echipei de fotbal Tottenham Hotspur, în faţa a 67.000 de spectatori.