Tenis: Gabriela Ruse, calificată pe tabloul principal la Dubai
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 4.088.211 dolari, după ce a învins-o, sâmbătă, pe americanca Peyton Stearns, cu 6-2, 4-6, 6-4.
Ruse (28 ani, 72 WTA) a obţinut victoria după aproape două ore de joc (1 h 57 min), timp în care a reuşit 6 aşi şi a comis 7 duble greşeli.
Tenis: Gabriela Ruse, calificată pe tabloul principal la Dubai
Peyton Stearns (24 ani, 55 WTA) a încheiat cu 7 aşi şi 4 duble greşeli, însă Ruse şi-a creat de două ori mai multe şanse de break (16), din care a fructificat 7.
Citeşte şi: „Regele zgurii”, Rafael Nadal, a devenit tată. Are un băiețel. Îl cheamă Rafael Nadal Perello
Ruse şi-a asigurat peste 15.000 de dolari şi 40 de puncte WTA.
Citește și: Simona Halep radiată oficial din clasamentul WTA: 17 februarie 2025, sfârșitul unei ere în tenis
Gabriela Ruse va face pereche la dublu cu Jaqueline Cristian, care a intrat direct pe tabloul principal de simplu.
Simona Halep a câştigat de două ori turneul de la Dubai, în 2015 şi 2020.