Dansatorii români au urcat pe podiumul Campionatului Mondial de Dans Sportiv. Tinerii dansatori au cucerit medalia de argint, devenind, astfel, vicecampioni mondiali.
Suntem în top! Doi români, pe podium, la Campionatul Mondial de Dans Sportiv
Vicecampionii mondiali la dans sportiv Under 21 Standard sunt români.
Perechea formată din Butnaru Luca Teodor și Bidica Julia Denisa a cucerit medalia de argint în finala Campionatului Mondial Under 21 Standard de la Salaspils, Letonia.
Citește și: O româncă din SUA a cucerit întreaga lume cu talentul ei. A pus totul pe internet
La competiția desfășurată în data de 19 noiembrie, perechea tricoloră a ocupat locul 2 între cele 68 participante.
Ce este dansul sportiv?
Dansul sportiv este un sport de echipă constând în parteneriatul dintre un băiat și o fată într-un cuplu de dansatori ce interpretează pe muzică diferite ritmuri utilizând tehnici specifice.
De-a lungul timpului s-au cristalizat două secțiuni în funcție de caracterul și proveniența dansurilor: secțiunea standard sau europeană (vals lent, tango, vals vienez, slow-fox și quick step) și secțiunea dansurilor latino-americane (samba, cha-cha, rumba, paso doble, jive).
Numit cândva dans de societate sau de parchet (Ballroom Dance), dansul sportiv a evoluat considerabil, de la primul campionat mondial oficial desfășurat la Paris în anul 1909.
Citește și: VIDEO Dancing Queen al trupei Abba, desemnat cel mai mare hit de pe ringurile de dans
În timp, au apărut forurile internaționale ce guvernează această activitate: IDSF (International Dance Sport Federation) pentru amatori și WDC (World Dance Council) pentru profesioniști.
În România, FRDS (Federația Română de Dans Sportiv) și-a început activitatea în 1991, numărând până în prezent peste 170 de cluburi afiliate.
La nivel mondial, se înregistrează peste 4 milioane de dansatori, legitimați, din 79 de țări de pe 5 continente, care practică acest sport.