miercuri 03 septembrie
EUR 5.0779 USD 4.3548
Abonează-te
Newsweek România

Stadionul din Ghencea va fi gata în septembrie 2020. Va fi folosit pentru Euro 2021

Data publicării: 26.08.2020 • 15:30 Data actualizării: 26.08.2020 • 22:44

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a verificat, miercuri, stadiul lucrărilor la stadionul Ghencea, și a declarat că arena va fi predată în luna septembrie.

Arena este realizată prin Compania Națională de Investiții și va fi predată în luna septembrie.

„Stadionul Ghencea va fi, în curând, gata! Am discutat cu reprezentantul firmei de construcții și cei de la CNI, iar în septembrie, arena va fi predată. Până atunci, se montează gazonul și se fac lucrări interioare, iar totul arată foarte bine”, a declarat ministrul Ion Ștefan, potrivit Mediafax.

În prezent, lucrările sunt realizate în proporție de aproximativ 90%, gazonul este montat în proporție de 50% și urmează ca, săptămâna viitoare, să fie finalizată montarea lui, după care urmează testarea în vederea ranforsării sintetice a gazonului.

De asemenea, se lucrează la finisajele interioare și la amenajările exterioare.

Instalația de nocturnă și de sonorizare sunt funcționale, probele fiind făcute încă de la sfârșitul săptămânii trecute, iar în prezent se lucrează la reglajele pentru instalația de nocturnă.

În perioada următoare, trebuie finalizate lucrările la utilități, care revin în sarcina beneficiarului CSA Steaua.

Astfel, la sfârșitul lunii septembrie, ar putea fi demarate procedurile în vederea recepționării și predării obiectivului de investiții, potrivit MLPDA.

Mai multe articole din secțiunea Sport

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră