România - Israel, 1-1. Iordănescu: Suntem condamnaţi să ne chinuim. Alibec: Am făcut un meci prost

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 10.09.2023 - 09:19
România - Israel, 1-1. Iordănescu: Suntem condamnaţi să ne chinuim. Alibec: Am făcut un meci prost - Foto: Facebook/Echipa națională de fotbal a României
România - Israel, 1-1. Iordănescu: Suntem condamnaţi să ne chinuim. Alibec: Am făcut un meci prost - Foto: Facebook/Echipa națională de fotbal a României

Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu reprezentativa Israelului, 1-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024. Selecționerul Edward Iordănescu a declarat că „Suntem condamnaţi să ne chinuim”.

SHARE

Tricolorii au deschis scorul prin Denis Alibec (27), dar oaspeţii au egalat după pauză prin Oscar Gloukh (53).

România a făcut din nou un joc modest şi a fost dominată clar de Israel, care a avut ocazii mai multe şi mai clare, putându-se simţi nedreptăţită de rezultat. Oaspeţii au pasat mai bine, au arătat un plus de viteză şi de valoare, notează Agerpres.

Prima ocazie notabilă a fost un jut de la 22 de metri al lui Jehezkel (17), prins de Moldovan.

Tricolorii au fost periculoşi în min. 21, când Burcă a trimis cu capul pe lângă, după o lovitură liberă executată de Răzvan Marin.

Citește și: Ce jucători a convocat Edward Iordănescu, pentru meciurile cu Israel şi Kosovo

România a deschis scorul oarecum împotriva cursului jocului: Stanciu a şutat din marginea careului, portarul Glazer a respins, iar Alibec a reluat în plasă (27). Stanciu şi-a mai încercat norocul o dată (30), de la 18 metri, dar mingea s-a dus puţin alături.

Israelienii au fost aproape de egalare, dar Burcă a blocat salvator şutul lui Peretz din careu (32). Acelaşi Peretz a tras de la 22 de metri, însă Moldovan a respins (42).

La reluare, israelienii au continuat să construiască şi să preseze, iar Gloukh a încheiat cu şut la colţul lung o acţiune (53), profitând de pasivitatea jucătorilor români şi de faptul că Moldovan era mascat.

Vizitatorii nu s-au mulţumit cu egalarea şi au continuat să caute drumul spre poartă, iar un şut-centrare al lui Jehezkel (58) a căzut pe bara transversală. Peretz a tras de la 17 metri, dar mingea s-a dus în blocaj (59).

Citește și: Gică Hagi rupe lanţul cu asta. Va avea la Farul un acţionar notoriu în lume

România a avut puţine ocazii bune de gol în partea secundă, una dintre ele fiind lovitura liberă executată de Alibec de la 30 de metro (63), respinsă de portarul Glazer.

Moldovan a gafat aproape de colţul terenului (66), iar Weissman a fost aproape să marcheze, însă şutul său din unghi a trecut peste poartă.

Cea mai mare ocazie a oaspeţilor s-a consumat în min. 76, când Gloukh a scăpat singur, dar s-a complicat şi în cele din urmă a şutat în bară.

Abu Fani a avut şi el două şuturi bune, dar la primul Moldovan a fost la post (80), iar apoi israelianul a trimis peste poartă din marginea careului (83).

Moldovan (89) a fost providenţial la colţul scurt, la şutul trimis de Kanichowsky.

Tricolorii au ratat o şansă mare prin Puşcaş (78), care a tras mult peste poartă din careu, iar la ultima fază Răzvan Marin a şutat puţin alături de la 22 de metri (90+4).

România rămâne în cursă pentru locul al doilea după acest egal, iar marţi va juca, tot la Bucureşti, cu Kosovo, care a smuls egalul cu Elveţia, 2-2.

Edward Iordănescu: Suntem condamnaţi să ne chinuim

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, sâmbătă seara, în conferinţă de presă de după partida cu Israel, scor 1-1, în preliminariile EURO 2024, că prima reprezentativă este condamnată să se chinuie, dar a subliniat în acelaşi timp că ţinând cont de aspectul jocului trebuie să fie mulţumit cu rezultatul de egalitate.

"Dacă eram întrebat înainte spuneam că nu sunt mulţumit cu remiza. Acum, trebuie să fiu realist şi spun 'Da', sunt mulţumit cu remiza. Trebuie să o acceptăm, e un punct pus la clasament. Rămânem neînvinşi după 5 meciuri şi pe loc calificabil în clasament. Le transmit suporterilor să creadă în noi până la capăt. Sunt sigur că şi ei înţeleg că nu ne este uşor. Suntem condamnaţi să ne chinuim, să luptăm. Dar eu sunt pregătit pentru orice, e datoria mea să strâng rândurile împreună cu echipa. Şi pe la cluburi unde am fost nu mi-a fost uşor, dar de principiu am scos-o la capăt. Aşa că o să o scoatem şi aici", a spus tehnicianul.

"Ne-am dorit astăzi să oferim mai mult publicului. Am avut un moment frumos care putea să fie fantastic, dar, din păcate, rămânem ancoraţi în realitate. Iar dacă destinul spune că trebuie să ne luptăm până la final şi nu ştim să ne facem viaţa mai uşoară, atunci vom duce lupta până la final. E un meci în care am dat ce am putut într-un moment pe care îl puteam face extraordinar pentru noi, dar asta este. Echipa a vrut, dar atât a putut. Eu sunt încrezător, mergem pas cu pas, chiar dacă îi facem mici, şi vom fi la Campionatul European", a adăugat selecţionerul.

Acesta a subliniat că şi-ar fi dorit mai multă încredere şi personalitate în joc din partea jucătorilor săi.

"Nu pot să reproşez nimic la capitolul atitudine, însă mi-aş fi dorit mai multă încredere, mai multă personalitate în joc. Pentru că în prima repriză noi şi adversarii ne-am împărţit momentele, a fost una acceptabilă, însă repriza a doua nu am ştiut să o gestionăm aşa cum trebuie. Am schimbat ofensiv, dar, din păcate, nu a fost suficient pentru a avea iniţiativa, am suferit mult la circulaţia mingii. Mie nu-mi place să scot în evidenţă adversarii, dar dacă ne uităm la ei trebuie să acceptăm că sunt valoroşi şi azi au avut mai multe momente bune decât am avut noi", a menţionat Iordănescu.

El este convins că prima reprezentativă poate să joace mai bine decât a făcut-o împotriva Israelului.

"Criticile sunt de ani buni, multe sunt justificate, dar trebuie să le acceptăm, să trecem peste şi să mergem pe drumul care trebuie. Chiar dacă nu e uşor şi sunt obstacole.

Naţionala poate să joace mai bine de atât, naţionala poate să-şi ridice nivelul. Acum trebuie să gestionăm foarte bine meciul de peste trei zile, pentru că va fi cel puţin la fel de greu cum a fost cel de azi. 

Dacă vom câştiga cu Kosovo probabil că vom gândi din nou pozitiv. Kosovo n-a ieşit niciodată din calculele calificării pentru că eu ştiu ce valoare are. Şanse sunt în continuare, suntem pe loc calificabil. Dacă facem comparaţie cu ceea ce s-a întâmplat în Liga Naţiunilor putem spune că jocul nu s-a îmbunătăţit prea tare, dar măcar rezultatele sunt altele", a mai afirmat Edward Iordănescu.

Alibec: Cred că am făcut un meci prost cu Israelul. Trebuie să câştigăm cu Kosovo

Atacantul Denis Alibec consideră că echipa naţională de fotbal a României a făcut un meci prost cu Israelul, în preliminariile EURO 2024, retrăgându-se mult prea repede după ce el a reuşit deschiderea scorului în minutul 27.

"Cred că am făcut un meci prost. După ce am marcat ne-am retras un pic şi au controlat jocul, după 1-0. Chiar dacă puteam să câştigăm, s-a întâmplat să luăm gol şi nu am reacţionat cum ar fi trebuit. Pentru noi era foarte importantă această victorie, dar nu avem ce face, trebuie să mergem mai departe să câştigăm cu Kosovo şi apoi să câştigăm cu Andorra şi Belarus. Cred că ne-am retras prea repede, au pus ei presiunea pe noi poate... Dacă nu luam golul ăla aşa repede reuşeam să câştigăm marcând şi golul doi", a spus Alibec. 

Atacantul se aşteaptă la un final strâns în lupta pentru calificarea la Campionatul European.

"Cu siguranţă va fi un final foarte strâns de grupă. E important este să câştigăm cât mai multe meciuri şi să rămânem pe primele două locuri. Cu Kosovo sper să joc mult mai bine decât am făcut-o în această seară şi să îmi ajut mult mai bine echipa decât am făcut-o în această seară", a mai spus Denis Alibec.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te