Reluarea meciului de rugby Australia – Țara Galilor a bătut la audiență „Viața Satului”

DE Mihai Duță | 30.09.2019 - 14:21
Fundașul galez Liam Williams placat de aripa australiană Adam Ashley - Cooper în meciul câștigat până la urmă de galezi Foto: Gettyimages
Fundașul galez Liam Williams placat de aripa australiană Adam Ashley - Cooper în meciul câștigat până la urmă de galezi Foto: Gettyimages

Când se discuta despre preluarea Cupei Mondiale de Rugby, televiziunile comerciale susțineau că rugby-ul nu are audiențe bune și nu ar aduce publicitate.

SHARE

 

Duminica trecută, reluarea meciului Australia – Țara Galilor de pe TVR 1, a avut, pe publicul comercial (18 – 49 de ani) audiențe față de „Viața Satului” una dintre cele mai urmărite emisiuni de la TVR.

Sâmbătă dimineață, în programul TVR, partida de rugby apărea ca fiind dată doar în reluare de la ora 15.30. Meciul se juca începând cu ora 10.15 însă decizia de a-l transmite în direct, pe TVR HD a fost luată abia sâmbătă seara ca urmare a protestelor iubitorilor de rugby. Unul dintre pretextele nedifuzării meciului pe TVR1 era acela că s-ar fi intersectat cu celebra emisiune „Viața Satului” care începea la 10.45. În același timp, pe TVR HD era emisiunea „Natură și aventură” în reluare, apoi „Destine ca-n filme” cu Iuliana Marciuc, tot în reluare. Așadar, dacă s-ar fi ținut cont de "marea" audiență a "Vieții Satului", era evident că se putea renunța la cele două reluări de pe TVR HD. Până la urmă, TVR a luat decizia potrivită și meciul a putut fi urmărit în direct pe HD.

Pentru că audiențele TVR HD nu sunt disponibile, am analizat audiența emisiunii "Viața Satului" care a avut loc între orele 10.45 – 12.00 și reluarea meciului de rugby Australia – Țara Galilor de la orele 15.30 -17.30, atât pe publicul comercial, cât și pe publicul general.

Astfel, pe publicul comercial (18-49 de ani), Viața Satului a avut o audiență medie de 0.3, cu un vârf de 0.7 între 11.30- 11.45 și cu 0 (zero) între 11.00 -11.15. Tot pe publicul comercial, meciul Australia – Țara Galilor a avut o audiență dublă, adică o medie de 0.6, cu un vârf de 0.8 între 16.00 – 16.15.

Audiența publicului comercial este cea care determină valoarea contractelor de publicitate.

Luând în considerare și publicul general, „Viața Satului”a avut o audiență medie de 0,7 la fel ca meciul de rugby.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te