Canotoarele române Ancuța Bodnar și Simona Radiș au câștigat medaliile de argint în proba de dublu vâsle feminin, joi, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Performanță românească la Paris. Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat argintul la dublu vâsle
Româncele au condus în prima parte a cursei, dar echipa Noii Zeelande a preluat conducerea și a rămas în frunte până la final, în ciuda unui finish puternic al Ancuței și al Simonei.
Diferența dintre aur și argint a fost de doar 24 de sutimi de secundă. Bodnar și Radiș au încheiat cursa cu timpul de 6:50.69, fiind devansate de Noua Zeelandă, care a terminat cu 6:50.45. Pe locul trei s-a clasat echipa Marii Britanii, cu un timp de 6:53.22.
Citește și: Băieţii de la 8+1 rame s-au calificat în finala olimpică. Mihai Chiruţă a ratat
Aceasta este a treia medalie câștigată de România la Jocurile Olimpice de la Paris, după cele două obținute de David Popovici: aur la 200 m liber și bronz la 100 m liber. Bodnar și Radiș dețin încă recordul olimpic pentru această probă, stabilit la Tokyo, cu un timp de 6:41.03.
Federația Română de Canotaj se clasează pe locul al doilea în topul celor mai prolifice federații românești la Jocurile Olimpice, cu un total de 43 de medalii: 21 de aur, 13 de argint și 9 de bronz.
Citește și: Ce sportivi români intră astăzi în competiţie? La ce oră? Cine transmite probele olimpice?
Pe primul loc se află Federația Română de Gimnastică Artistică, cu 71 de medalii în total: 25 de aur, 20 de argint și 26 de bronz, potrivit DigiSport.