Djokovic, 34 ani, cu 20 de titluri de Grand Slam în palmares, a precizat că nu ar trebui asociat cu mişcarea anti-vaccin, dar susţine dreptul individual de a alege şi nu va participa la niciun turneu care impune imunizarea obligatorie, inclusiv dacă este vorba de un Grand Slam, precum cele de la Roland Garros sau Wimbledon: „Da, acesta este preţul pe care sunt dispus să-l plătesc".
De nouă ori învingător la Australian Open, campionul sârb a fost expulzat de la Melbourne după o adevărată odisee, cu anularea vizei de intrare de două ori, contestarea anulării în instanţă, plasarea într-un hotel de carantină, chiar dacă dispunea de o scutire medicală. Excluderea principalului favorit i-a lăsat apoi calea deschisă spaniolului Rafael Nadal să devină primul jucător din istorie care a câştigat 21 trofee de Grand Slam, scrie Agerpres.
Citește și:Putin se va hotărî în 48 de ore dacă invadează Ucraina. A alocat 500 de miliarde $ pentru război
„Nu am fost niciodată împotriva vaccinării, dar întotdeauna am susţinut libertatea de a alege ceea ce introduci în corpul tău. Pentru că principiile luării deciziilor asupra corpului meu sunt mai importante decât orice titlu sau orice altceva. Încerc să fiu în ton cu corpul meu cât de mult pot.
Înţeleg că, la nivel global, toată lumea încearcă să depună un efort mare în gestionarea acestui virus şi să vadă, sperăm, un sfârşit al acestui virus în curând", a spus Djokovic, care speră că organizatorii de turnee vor renunţa la obligaţia vaccinării pentru participare.
Citește și:Euronews România, o televiziune plătită din bani publici românești, dar controlată de la Budapesta
Tenismanul sârb a adăugat că are „mintea deschisă" cu privire la posibilitatea de a se vaccina în viitor, „pentru că toţi încercăm să găsim în mod colectiv, cea mai bună soluţie posibilă pentru a pune capăt Covid".
Campionul urmează să joace primul său turneu din 2022 săptămâna viitoare la Dubai, unde autorităţile nu impun jucătorilor obligativitatea imunizării.