Învinsă de Halep, Muguruza a admis: „Simona a avut de la bun început un nivel de joc excelent”

DE Paul Cozighian | Actualizat: 09.06.2018 - 11:22

„E o bucurie să joc aici și voi încerca să dau tot ce am mai bun cu speranța că va fi mai bine decât anul trecut!”, a declarat Simona Halep pe teren, imediat după terminarea meciului.

SHARE

Jucătoarea a mulțumit publicului pentru sprijinul dat, adăugând că face bine moralului să căștigi în fața celor mai buni jucători. „Am făcut tot ce plănuisem și am luptat pentru fiecare minge. Am dat tot ce am avut și cred -din nou- că am jucat unul dintre cele mai bune meciuri pe zgură!”, a încheiat Simona, ovaționată de cei aproape 13 000 de spectatori prezenți.

S-a jucat cu titlul de lider mondial pe masă

Numărul 3 WTA Garbine Muguruza, care o surclasase pe Halep în ultima lor confruntare în finala de la Cincinnati din 2017, se pregătise foarte minuțios pentru semifinală, știind că era în joc și locul de lider mondial!

Rezultatul final, dar mai ales maniera în care a fost obținut, spune mult despre forța și determinarea Simonei de a-și așterne supremația peste circuitul feminin.

Muguruza: Simona a meritat victoria!

„Simona a avut de la bun început un nivel de joc excelent, incredibil chiar”, a declarat Muguruza, « loviturile ei au fost, în mod constant, foarte lungi și foarte agresive. A pus multă presiune la fiecare minge… Nu mi-a lăsat prea multe ocazii să-mi fac jocul și nici pe acelea nu am stiut sa le sesizez…

Mi-a fost imposibil să mă ridic la nivelul ei. Cred că de data aceasta Simona va câștiga trofeul!”, a precizat Muguruza, care va pleca spre Wimbledon unde are de apărat titlul cucerit anul trecut în fața lui Venus Williams.

Simona Halep avea obiceiul să apară la întâlnirea cu presa la circa o oră după meci. De data aceasta ea s-a prezentat în fata jurnaliștilor la doar 40 de minute după, semn că este într-o formă fizica absolut perfecta si ca semifinala nu i-a utilizat toate resursele înmagazinate.

„Sunt foarte fericită că am învins-o pe Muguruza. Este o adversară excelentă! Joc din ce în ce mai bine și asta face bine la moral”, a declarat Simona Halep, adăugând că victoria în fața Garbinei Muguruza este a doua cea mai importantă din carieră după cea în fața Mariei Șarapova în semifinala de la Roma de anul acesta.

În finală mă voi bate pentru fiecare minge!

„Nici o finală de Grand Șlem nu este ușoară. Am să mă concentrez, ca la fiecare meci, și voi încerca să fiu calmă pe toata durata confruntării. Este o mare oportunitate pentru mine!”,a declarat Simona, care o va întâlni în finală, sâmbătă după-amiază, pe numărul 10 mondial, americanca Sloane Stephens.

Sloane Stephens a câștigat US OPEN 2017.

„Este o adversară extrem de puternică. Lovește foarte tare, ca Muguruza de altfel, dar eu îmi voi face jocul și voi încerca să-mi aplic tactica și să păstrez o atitudine pozitivă pe toată durata partidei”, a precizat românca.

Stephens nu a învins-o niciodată pe Halep pe zgură iar scorul întâlnirilor directe este net în favoarea româncei: 5 victorii, 2 înfrângeri.

Întrebată dacă este conștientă de sprijinul tot mai consistent al fanilor din întreaga lume, Simona a declarat că va da totul pe teren si că, având în minte faptul că va putea face fericite o mulțime de persoane, aceasta îi va da suficiente forțe pentru a câștiga.

Gheorghe Hagi și Gică Popescu în loja Simonei

„Am o relație foarte specială cu Gică Hagi. Este un om care mi-a dat mereu sfaturi bune și m-a motivat. Este un moment deosebit să îl am în loja mea… Și acum a venit și Gică Popescu! E plăcut să ajung la nivelul acesta, le mulțumesc pentru susținere și poate că de data asta o să fie cu noroc pentru sâmbătă!”, a precizat Simona Halep.

Vineri, Simona Halep a avut un antrenament de două ore, pe un teren din afara complexului Roland Garros, pentru a evita privirile curioșilor și a se putea pregăti în liniște pentru finală.

_____________________________________

Din Paris, Paul Cozighian pentru Newsweek România.

Foto: Gulliver/Getty Images

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te