Halep, eliminată din primul meci la Masters-ul de la Roma

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 16.05.2019 - 18:52

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 3, a fost învinsă, joi, cu scorul de 2-6, 7-5, 6-3, de jucătoarea cehă Marketa Vondrousova, locul 44 WTA, în turul al doilea al turneului de categorie Premier 5 de la Roma.

SHARE

În primul set, Halep a jucat cu răbdare, a ridicat nivelul agresivităţii exact când a trebuit, a căutat să dea mereu mingea înapoi în terenul advers şi a reuşit să deblocheze de multe ori acel moment în care Vondrousova îşi pierde acurateţea şi luciditatea, greşind neforţat.

Marketa Vondrousova a pus din start presiune pe serviciul româncei, dar cea care a reuşit primul break a fost Halep, la prima minge avută, la scorul de 2-2. A urmat un ghem mai lung, în care fostul lider WTA a revenit de la 15-40 şi apoi a ridicat scorul la 4-2. Odată scăpată din acest început complicat, Halep a dus la 5 numărul ghemurilor câştigate la rând, punând capăt setului cu 6-2, după aproape 33 de minute de joc, scrie News.ro.

Setul al doilea a fost total diferit pentru că Halep nu a mai jucat cu răbdare, pentru că ea a fost cea care greşit mai mult. Practic, Simona Halep şi-a readus adversara în joc, dar nu este mai puţin adevărat că şi Vondrousova a jucat altceva. Jucătoarea din Cehia a făcut un foarte bun joc defensiv, a fost ea mai răbdătoare, trimiţând orice minge înapoi, a continuat să taie jocul cu scurte bine executate şi a contraatacat cu lovituri decisive. Totuşi, Halep a putut să echilibreze setul şi a fost foarte aproape să-l ducă în tie-break, dar a greşit iar, în cel mai nepotrivit moment, în final, când avea avantaj.

În setul al doilea, Halep a început să risipească uşor puncte, avantaje, astfel că Vondrousova s-a desprins la 2-0, după un break în ghemul al doilea. Acesta a fost primul dintr-o serie de patru ghemuri consecutive în care cele două jucătoare nu şi-au fructificat serviciul. Era să fie şi un al cincilea, dar românca a putut să întoarcă un 0-40 şi să egaleze la 3. Setul se îndrepta spre tie-break, dar Halep a avut din nou o cădere în evoluţie, la 5-6, când a şi-a pierdut serviciul după ce a avut 40-15. Astfel, Vondrousova s-a impus cu 7-5, după o oră şi 26 de minute de joc.

În decisiv, Halep a cerut intervenţia fizioterapeutului, la scorul de 1-2, fără break, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Românca a putut continua partida după o întrerupere de ceva mai mult de cinci minute. La 2-3, fără break, Halep l-a chemat a doua oară în acest meci pe antrenorul Daniel Dobre (prima dată la 3-4, în setul al doiela), pe care l-a întrebat dacă să continue, în condiţiile în care are muşchiul contractat. Dobre i-a spus că decizia îi aparţine, iar Halep a intrat din nou pe teren şi meciul a continuat ca între doi boxeri de categorie grea, aflaţi în repriza a XII-a. Mai proaspătă fizic, Vondrousova a reuşit un break, la 4-3, după un ghem lung pe propriul serviciu, de peste zece minute, şi a câştigat a doilea meci la rând cu Halep, cu 6-3, în decisiv, după două ore şi 12 minute.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te