Programul este cofondat de Virgil Stănescu, fost căpitan al naționalei de baschet a României, actualmente președinte al Sports HUB, și de Ana Luca, fostă jucătoare de handbal, acum manager al proiectului GO Scholarship.
Sportul înseamnă educație. GO Scholarship, programul dedicat performanței sportive și educaționale, care reunește unii dintre cei mai buni specialiști din sportul românesc, dă startul înscrierii în program a juniorilor din 13 discipline sportive:
atletism, baschet, box, fotbal, handbal, judo, polo pe apă, rugby, scrimă, tenis de câmp, tenis de masă, triatlon și volei masculin. Vom oferi 15 noi burse, care se vor adăuga celor deja existente.
Înscrierile se desfășoară în intervalul 16 martie - 15 aprilie 2023 și se pot face prin completarea formularului de înscriere, iar din 16 aprilie până pe 7 mai, va avea loc evaluarea înscrierilor și preselecția sportivilor care vor intra în modulul de selecție, de către specialiștii din GO Scholarship
Criterii de selecție
Sportivii trebuie să fie născuți în anii 2007 și 2008, să fi obținut cel puțin o clasare în top 10 în anul competițional în curs sau în cel anterior și să locuiască în București sau în localitățile limitrofe, dar nu mai departe de o oră distanță de Capitală.
Înscrierea
Un sportiv poate fi înscris în programul GO Scholarship pe site-ul https://goscholarship.ro/inscriere/ de către federația sportivă sau clubul sportiv din care face parte, de către antrenor/i, de către părinți sau se poate înscrie pe cont propriu. Atât înscrierea, cât și participarea în programul GO Scholarship sunt gratuite.
Bursele de performanță GO Scholarship se acordă fiecărui sportiv și sportivă și se reconfirmă la fiecare șase luni în funcție de implicarea, progresul și rezultatele acestuia.
Programul este o completare a pregătirii sportive și educaționale de care fiecare tânăr are deja parte și își dorește să ofere acestora susținerea psihologică, emoțională și fizică de care au nevoie pentru a face performanță în disciplina lor și pentru a face mai bine față exigențelor din viața de zi cu zi.
“Mi-am dorit să creez un sistem prin care să ofer suport celor capabili să-și urmeze visul în sport, dar să înțeleagă și nevoia educației și faptul că aceste două elemente se întrepătrund.
Sportul și educația sunt fețele aceleiași monezi, alegerea nu trebuie să fie niciodată între sport și școală”, explică Virgil Stănescu ce aduce în plus programul GO Scholarship în zona de pregătire sportivă de performanță.
Despre experiența din primul an al programului, tot el spune - ”Am consolidat proiectul în funcție de nevoile lor, ale părinților și ale antrenorilor, ceea ce ne-a ajutat să construim, cărămidă cu cărămidă, acest sistem.
Încă dezvoltăm și învățăm procese și proceduri de funcționare care să se potrivească atâtor sporturi diferite și atâtor caractere diferite, dar sunt foarte bucuros că o putem face alături de o echipă minunată de profesioniști.”
Cine sunt specialiștii GO
Dumitru Butilcă (educație pregătire fizică), Erwah Alnablsi (preparator fizic), Ștefan Ivcovici (preparator fizic), Claudiu Ilina (kinetoterapeut), Alexandru Marcu (nutriționist), Cristian Olteanu (psihoterapeut), Claudia Rusu (consilier de carieră), Cristina Anghel (psiholog sportiv).
Sportivii beneficiază așadar de consilierea unora dintre cei mai buni specialiști din țară în ceea ce privește educația, nutriția, pregătirea fizică, recuperarea, mental skills și social smartness. Costul cu un sportiv GO în anul 2022 a ajuns la puțin peste 1.000 de euro lunar, iar bugetul total anual al proiectului a fost de aproape 340.000 de euro.
“Când am construit GO Scholarship, am avut tot timpul în minte dezvoltarea unui sistem performant prin care să le dăm ocazia celor admiși să-și lărgească orizontul, să se depășească de la o zi la alta și să devină cea mai bună versiune a lor. Încă de la început, una dintre preocupările noastre a fost să conturăm un proiect cu ample valențe educaționale,
prin care să facilităm și accesul părinților, reprezentanților cluburilor și antrenorilor la cât mai multe informații relevante”, a explicat Ana Luca esența sistemului GO.
Parteneri: Fundația Superbet, BRD, Nike, KPMG, Affidea
Urmărește www.facebook.com/GOScholarshipRomania/, www.instagram.com/goscholarship.romania/. Află mai multe informații despre program, specialiști și sportivi pe www.goscholarship.ro
DESPRE FONDATORI
Virgil Stănescu
După 20 de ani de sport la cel mai înalt nivel, baschetbalistul Virgil Stănescu, absolvent de studii postuniversitare în SUA, a luat calea managementului sportiv. În 2016, a creat Sports HUB cu scopul de a aduce antreprenoriatul sportiv în industria de business din România.
Ana Luca
După 12 ani de handbal de performanță, Ana a făcut trecerea către business, management și investiții prin fonduri europene și ajutoare de stat, domeniu în care a profesat timp de 8 ani. Apoi, în 2017, s-a alăturat lui Virgil în echipa Sports HUB, reîntorcându-se la prima draGOste, sportul.