Fotbaliștii din Liga 1, mai scumpi decât cei din prima divizie norvegiană

DE Mihai Duță | Actualizat: 06.06.2019 - 16:16
Jucătorii din campionatul intern al României sunt mai bine cotați decât cei din prima ligă norvegiană Foto: INQUAM Photos/ Bogdan- Ioan Buda

România va întîlni, joi, Norvegia la Oslo de la ora 21.45 , meciul contând pentru calificarea la Euro 2020.

SHARE

România are un plus de 64 de milioane de euro atunci când comparăm valoarea jucătorilor din primul eșalon al celor două țări, ținând cont că la noi sunt 14 echipe, iar la ei 16. Conform site-ului specializat transfermarkt.de jucătorii din Liga I au o valoare totală de 184,5 milioane de euro iar cei din prima divizie norvegiană valorează 120,33 milioane de euro.

În Norvegia, cel mai scump lot – 17,8 milioane de euro îl are Rosemborg BK, în timp ce în România sunt patru cluburi aale căror jucători depășesc această sumă: FCSB- 29,1 milioane de euro; CFR Cluj- 23,95 milioane de euro;Viitorul- 20,25 milioane de euro ;CSU Craiova- 18,8 milioane de euro. Denis Mann este cotat la 4,5 milioane de euro, în timp ce în Norvegia, cel mai scump jucător, fundașul Birger Meling valorează doar 1,5 milioane de euro.

Cel mai scump jucător din lotul național al României este Răzvan Marin, achiziționat recent de Ajax cu 12,5 milioane de euro. De cealaltă parte, norvegianul Sander Berge de la echipa belgiană Genk este cotat la 17 milioane de euro, iar  Joshua King, înaintașul lui Bournemouth, valorează 15 milioane de euro. La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.

Clasament grupa F

1. Spania - 6 puncte

2. Suedia - 4 puncte

3. România - 3 puncte

4. Malta - 3 puncte

5. Norvegia - 1 punct

6. Insulele Feroe - zero puncte

Programul grupei F

7 iunie 2019: Feroe – Spania, Norvegia – România, Suedia – Malta (ora 21:45)

10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)

5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)

8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)

12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)

15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)

15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)

18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

Meciurile echipei naționale vor putea fi urmărite la Pro Tv.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2021 NEWS INTERNATIONAL S.A.