miercuri 15 octombrie
EUR 5.0885 USD 4.3738
Abonează-te
Newsweek România

Doliu în gimnastică. S-a stins legenda care a obținut nota 10 la Olimpiadă, la fel ca Nadia Comăneci

Data publicării: 15.10.2025 • 14:50
Aleksandr Diteatin - Foto: X/ @sohi1962
Aleksandr Diteatin - Foto: X/ @sohi1962
Aleksandr Diteatin
Aleksandr Diteatin

Lumea sportului mondial este în doliu. Aleksandr Diteatin, primul gimnast care a obținut nota perfectă 10 la Jocurile Olimpice, la fel ca Nadia Comăneci, a murit la vârsta de 68 de ani, potrivit anunțului Federației Internaționale de Gimnastică (FIG).

Aleksandr Diteatin a devenit o legendă la Jocurile Olimpice din 1980 de la Moscova, unde a obținut nota maximă de 10.00 la proba de sărituri. În fața unui public entuziasmat, sportivul a devenit primul gimnast masculin din istorie care a primit o notă perfectă la această competiție.

Doliu în gimnastică. S-a stins legenda care a obținut nota 10 la Olimpiadă, la fel ca Nadia Comăneci

Performanța sa a inspirat o generație întreagă de sportivi și a fost comparată cu momentul istoric al Nadiei Comăneci, care în 1976 devenea prima gimnastă din lume notată cu 10 la Montreal.

La aceeași ediție olimpică, Diteatin a reușit o performanță unică: opt medalii într-o singură competiție, record olimpic care a rămas în picioare timp de aproape 30 de ani, până când a fost egalat de Michael Phelps, scrie The Irish Sun.

Citește și: România deține 40 de recorduri în Guinness World Records. Ce au în comun Nadia Comăneci și Eminescu?

El a câștigat aurul la individual compus, aurul la inele și aurul cu echipa Uniunii Sovietice, care a întrerupt dominația Japoniei în gimnastica masculină. În plus, a obținut argint la cal cu mânere, paralele, bară fixă și sărituri, precum și bronz la sol.

Aleksandr Diteatin
Aleksandr Diteatin - Foto: X/
@lubanka1
- captură foto

De la copil-minune al gimnasticii la campion mondial

Născut pe 7 august 1957, la Sankt Petersburg, Aleksandr Diteatin a fost considerat un copil-minune al gimnasticii.

Diteatin a debutat în competițiile URSS la doar 15 ani, iar la 19 ani participa deja la Jocurile Olimpice din Montreal, unde a ratat podiumul la individual compus cu doar 0,05 puncte.

Citește și: Drama primei campioane mondiale române pe aparate, la gimnastică. „Aș fi preferat să mă bată!”

Un an mai târziu, a revenit spectaculos, devenind campion mondial la individual compus și câștigând alte trei titluri mondiale la inele, sărituri și cu echipa.

În total, cariera sa impresionantă cuprinde 10 medalii olimpice și 12 medalii mondiale, confirmându-l drept unul dintre cei mai mari gimnaști din istorie.

După retragerea din activitate, Diteatin a rămas aproape de gimnastică, lucrând ca antrenor și profesor în orașul său natal, Sankt Petersburg.

„Sper că sportul nostru preferat, gimnastica, va continua să inspire și să aducă bucurie oamenilor din întreaga lume”, spunea el într-un discurs emoționant rostit în 2004, la împlinirea a 24 de ani de la performanța sa olimpică.

Mai multe articole din secțiunea Sport

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră