David Popovici, mesaj dur pentru stat: „Premierile întârziate pot schimba viața sportivilor”
După dubla istorică de aur la Europenele de natație de la Paris, David Popovici cere autorităților să își respecte obligațiile față de sportivi și să achite premierile restante. Înotătorul avertizează că mulți campioni nu au condițiile necesare pentru performanță.
Campionul român David Popovici a transmis un mesaj ferm la revenirea în țară, după ce a câștigat aurul la 100 m și 200 m liber la Europenele de la Paris.
Sportivul spune că statul trebuie să trateze cu responsabilitate premierile promise sportivilor, în condițiile în care mulți dintre ei depind de aceste sume pentru a-și continua cariera.
David Popovici, mesaj dur pentru stat: „Premierile întârziate pot schimba viața sportivilor”
La sosirea pe Aeroportul „Henri Coandă”, Popovici a spus că statul are obligația de a-și respecta angajamentele față de cei care aduc rezultate internaționale.
„Mi se pare o responsabilitate care trebuie luată în serios de statul român”, a declarat sportivul, subliniind că el este „norocos” pentru că are sprijinul sponsorilor, însă mulți alți sportivi de top nu beneficiază de aceleași condiții. „Multe dintre premierile pe care sportivii le așteaptă le pot schimba viața în bine. Cât de mult pot aștepta sportivii ăștia?”, a spus Popovici.
Probleme de infrastructură și condiții de pregătire
Campionul olimpic, mondial și european a atras atenția și asupra infrastructurii sportive, pe care o consideră insuficientă pentru generațiile viitoare. „Nu am avut cele mai bune condiții. M-am descurcat. Dar rolul infrastructurii ar trebui luat în serios și rezolvat pe cât se poate”, a afirmat Popovici, adăugând că investițiile în sport sunt esențiale „și pentru educația noastră ca societate”.
În ultimele luni, mai mulți sportivi români medaliați la competiții europene și mondiale au reclamat întârzieri semnificative în plata premierilor pentru performanțele obținute în ultimii doi ani.
Întrebat ce sfat și-ar da dacă s-ar întoarce în timp, Popovici a spus că nu ar schimba nimic. „Mi-aș spune că totul o să fie bine, că totul se așează”, a declarat el, evocând un interviu celebru al lui Kobe Bryant despre motivație. „Eu înot mai mult pentru a mă descoperi pe mine și a mă depăși, mai mult decât pentru succes sau titluri.”
Sportivul a dezmințit și informațiile potrivit cărora rusul Egor Kornev l-ar fi invitat să se pregătească în Rusia, refuzând să comenteze ipotetic o astfel de propunere.
David Popovici a devenit primul înotător care reușește dubla 100 m – 200 m liber la trei ediții consecutive ale Campionatelor Europene: Roma 2022, Belgrad 2024 și Paris 2026.