Coșmarul Simonei Halep se poate încheia luna aceasta. Lista cu suspecții care ar fi putut-o dopa

DE Alex Darvari | Actualizat: 10.02.2023 - 15:00
Simona Halep - Foto: Profimedia

Cel mai apropiat colaborat al Simonei Halep pentru o lungă perioadă de timp îi este alături trup și suflet. Fostul antrenor Darren Cahill crede în nevinovăția sportivei din România. El sugerează cine ar fi putut să îi administreze Simonei substanța dopantă.

SHARE

Simona Halep a fost depistată pozitiv la testul de antidoping cu o substanță numită roxadustat. Medicamentul este destinat persoanelor care suferă de anemie, dar este interzis în sportul profesionist.

Citește și: Ipoteză halucinantă. Halep ar fi putut consuma mâncare contaminată la US Open. Ce aliment este vizat

Roxadustat este un inhibitor al HIF prolitil-hidroxilază care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și de globule roșii.

Halep a fost suspendată de Federația de Tenis și riscă o suspendare finală de 4 ani.

Citește și: Cine e persoana care o putea ajuta pe Halep să nu ia substanțe interzise. „Nu m-a mai sunat”

Ce zice Darren Cahill

„Mă gândesc mult la Simona și mă simt rău de fiecare dată când mă gândesc la experiențele prin care trece. Nu am prea multe noutăți, dar din ce înțeleg, în februarie va avea loc o audiere care îi va oferi șansa de a-și prezenta cazul.

Am înțeles că au găsit sursa contaminării. Nu sunt sigur dacă a fost în mâncare sau în suplimente, dar au aflat de unde a apărut. Am făcut o declarație despre cazul Simonei Halep și sunt dispus să mor lângă aceste cuvinte, datorită integrității sale și ADN-ului său. Nu există nicio șansă ca ea să trișeze. E o femeie măreață și o persoană grozavă. Nu e nicio șansă ca ea să fi făcut lucrul greșit.

Îi urez baftă. E adevărat că toți sportivii sunt responsabili de fiecare substanță care le intră în corp, iar Simona va plăti pedeapsa pentru aceasta. Să sperăm că nu va fi mare, dar vina nu îi aparține. Nu a făcut nimic greșit. Sper că o companie a greșit, ori un medic, ori o persoană din WTA, ori o persoană din echipa ei nu și-a făcut treaba.

Sper ca cineva să își asume responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat, deoarece știm că Simona nu a fost vinovată. Sperăm să o revedem pe teren cât mai curând”, a spus Darren Cahill în cadrul podcast-ului „The Big Deal”, citat de sport.ro.

Apărarea Simonei

Juriștii româno-francezi angajați de Halep au cerut ridicarea suspendării pe termen nelimitat. Cristian Jura, un judecător român care lucrează la Curtea de Arbitraj a dezvăluit că s-a constatat că substanța se află într-un supliment fără etichetare adecvată. Deși Roxadustat este un medicament eliberat pe bază de rețetă, formula fiind publică, există producători care nu respectă formula.

A consumat un produs infectat
„Se pare că a fost identificată metoda prin care Roxadustat a pătruns în corpul sportivului, și anume prin ingerarea unui supliment alimentar contaminat... Produsul contaminat este un produs care conține o substanță interzisă, fără ca aceasta să fie specificată pe eticheta produsului sau în informații accesibile printr-o căutare rezonabilă pe Internet”, a spus Jura.

Ce spune Agenția Anti-Doping


Chiar și în cazul în care Simona Halep demonstrează că a ingerat un supliment contaminat – variantă vehiculată recent, românca va fi pedepsită, întrucât ITIA i-a avertizat pe jucători asupra riscurilor pe care le presupune consumul de suplimente nutritive:

„Datorită naturii competitive a tenisului și cerințelor sale fiziologice, nu este surprinzător faptul că unii jucători sunt tentați să ia suplimente ca parte a dietei lor pentru a maximiza performanța. Suplimentele trebuie privite cu prudență, deoarece există un risc substanțial de contaminare cu substanțe interzise și / sau substanțe periculoase pentru sănătate. Suplimentele nu sunt clasificate ca alimente și, prin urmare, nu sunt supuse acelorași standarde de producție. 

Au avut loc mai multe încălcări ale regulilor anti-doping în cadrul TADP (Programul anti-doping de tenis) din cauza prezenței unor substanțe interzise în suplimentele consumate. Suplimentele din toate regiunile pot prezenta un risc crescut de încălcare a antidopingului. Jucătorii din America de Sud ar trebui să fie foarte atenți la utilizarea suplimentelor, inclusiv a celor preparate în farmacii, deoarece în acea regiune au avut loc mai multe încălcări rezultate din suplimentele preparate din surse similare, arată” Agenția pentru Integritate a Tenisului, citată de prosport

„ITIA nu a recomandat utilizarea niciunui supliment. În cele mai multe cazuri, o dietă echilibrată cu alimente normale este suficientă pentru a satisface cerințele nutriționale. Jucătorii sunt încurajați să evalueze necesitatea unui supliment și apoi să cunoască riscurile pe care acestea le pot prezenta. Jucătorii nu ar trebui să creadă prospectul care apare pe suplimente, de exemplu că sunt aprobate de WADA sau CIO sau că nu conțin substanțe interzise. WADA și nici CIO aprobă suplimente.

Niciun producător de supliment nu este în prezent în măsură să declare cu certitudine că produsul lor nu conține substanțe interzise”, a anunțat Agenția pentru Integritate a Tenisului.

Astfel, responsabilitatea pentru consumul de suplimente și ceea ce conțin acestea revin sportivilor. Indiferent, dacă unele ingrediente sunt sau nu trecute pe etichetă. Această idee îngroapă apărarea Simonei.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te