Sala de sport multifuncțională din Budapesta va putea găzdui 20.000 de spectatori pe o suprafață de 50.000 de metri pătrați. Nu mai puțin de 4.400 de tone de oțel au fost folosite și 45.000 de metri cubi de beton. În total vor fi instalate 14 lifturi și 8 scări rulante în complex. În noua sală polivalentă vor fi practicate sporturi precum baschet, volei, handbal, hochei, tenis, patinaj, dar și anumite competiții ecvestre și de motociclism. 220 de milioane de euro a costat această sală polivalentă, scrie prosport.ro
Newsweek a scris, luna aceasta, că atât de mult promisa Sală Polivalentă din București s-a împiedicat de un turn și nu are un termen clar de finalizare.
Într-un răspuns, Primăria Municipiului București susține că „studiul de fezabilitate al obiectivului a fost elaborat, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobați prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București”.
Sala Polivalentă s-a împiedicat de un Turn de parașutiști
În acest moment, lucrările sunt blocate deoarece pe locul unde ar trebui construită sala polivalentă se află un turn pentru parașutiști care nu a fost trecut în proprietatea primăriei.
„Pe terenul pe care se va edifica Sala Multifuncțională, există o construcție cu destinația de vestiar pentru parașutiști, având o suprafață construită la sol de 176 mp și un turn de parașutism cu o înălțime de 80 metri, construcții ce urmează a fi demolate, în vederea eliberării amplasamentului”. (vezi foto jos)
Deocamdată, acest lucru nu s-a întâmplat. Niciun fel de lucrări nu au început.
Citește: FOTO Sala Polivalentă din București, un colos de 100 de milioane de euro mort la naștere
3 ani de lucrări, 5 ani de garanție, întârzieri uriașe
Durata de execuție stabilită a fost de 36 luni începând cu data precizată în ordinul de începere, repartizată astfel:
a) 9 luni - aferente perioadei pentru pentru realizarea studiilor de teren si prestarea serviciilor de proiectare, de la data emiterii ordinului de începere transmis de către Achizitor;
b) 27 luni - aferente perioadei pentru execuția lucrărilor, de la emiterea ordinului de începere transmis de către Achizitor, până la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor;
Perioada de garanție a lucrărilor este de 60 luni.
Valoarea contractului este de 491.825.888,64 lei fără TVA.
Sala multifuncțională va avea o capacitate de maxim 20.200 locuri.
Întregul obiectiv de investiție va cuprinde o arenă polivalentă cu 3 etaje și demisol. Se va întide pe 43 de mii de metri pătraț, iar înălțimea maximă va fi fe 35 de metri, Vor exista spații comerciale și 4 săli de conferință cu un total de 230 de locuri. Vor exisat 5 terenuri de sport în aer liber.