"Gabi, terapeut nevăzător" este un adevărat brand astăzi, iar clincia lui "Human Body Therapy" crește pas cu pas. Însă drumul până aici a fost unul de la care mulți dintre noi s-ar fi abătut.
Imediat după naștere, Gabi și surioara lui au fost abandonați de părinți. Au fost adoptați de o familie care i-a crescut ca pe proprii copii, dar încercările celor doi frați nu aveau să se oprească. Dar nici Gabi nu s-a oprit chiar dacă s-a născut orb.
De la casa de copii la propria clinică de recuperare. De ce e special Gabi, terapeut nevăzător
"Să știi că am o poveste destul de grea, dar a fost așa a avut Dumnezeu să fie un pic mai greu la mine, dar până la urmă fost cu succes. Eu sunt un tânăr provenit din casa de copii. M-am născut în 1998 și sunt de fel din Craiova. Copilăria mea, de la 7 ani până la 18 ani, a fost în casele de copii.
Citește și: De la întuneric la lumină. O terapie revoluționară oferă unor copii orbi posibilitatea de a vedea
La câteva zile după naștere atât eu cât și sora mea am fost abandonați de familia noastră biologică. Am ajuns la o casă de copii iar de acolo am fost preluați de o familie la care am stat până la 7 ani. Acolo am avut o copilărie pe care o s-o apreciez întotdeauna și care va rămâne mereu în inima mea. Chiar dacă am fost preluați de la casa de copii, în această familie maternală am fost tratați și ne-am simțit exact ca într-o familie normală", povestește Gabi.
În vocea lui nu e nici urmă de regret, doar lumină.
"Eu m-am născut orb. Cu ochiul stâng acum zăresc foarte puțin, dar aici o să vezi o chestie pe care n-am apucat să o povestesc până acum. Eu de fapt și de drept m-am născut orb, însă la un an și opt luni am fost operat de glaucom congenital, mi s-a pus jumate de cristalin, după care am început să văd 60%- 70% până pe la 22 de ani. Acum mai văd cam 10%. Dar nu regret nimic. Sunt fericit că pot să lucrez, că pot să mă deplasez, că pot ajuta oamenii", spune Gabi.
Citește și: Terapie inovatoare, pentru tratamentul a două forme de cancer: limfomul și leucemia
La un moment dat m-a întrebat un lucru care m-a pus pe gânduri: ce aș alege între a fi orb și a nu avea picioare? M-a luat complet prin surprindere și nu am putut să răspund pe loc. Mi-a spus că știe că pentru ochii lui nu există leac, dar e fericit că poate să se miște și că poate să lucreze. I-ar fi fost mult mai rău dacă nu ar fi putut să facă asta. Apoi și-a continuat povestea.
"Cand aveam 7 ani, sora mea a avut un accident de mașină și a trebuit să mergem la o școală pentru persoane cu deficiențe de vedere, iar aici s-a oprit momentul cu familia.
A fost un moment foarte greu atât pentru mine cât și pentru sora mea. Noi știam că mama și tata nu erau părinții noștri biologici, pentru că ei au fost foarte corecți și buni cu noi. Știam cumva că vom și duși la o școală pentru persoane cu deficiențe însă până nu ajungi în acel moment nu înțelegi ce înseamnă asta.
Probabil că din momentul acela eu am devenit un copil mare și am început să conștientizez ușor-ușor faptul că trebuie să am grijă atât de mine cât și de surioara mea. În timpul școlii eram la un internat în Buzău, la un liceu pentru deficiențe de vedere. În vacanțe mergeam la mergeam la un centru de plasament pentru copii. Ne-a fost tare greu", își amintește Gabi.
Cum a ajuns terapeut
"De la 7 ani am început cu sportul. Am făcut patinaj artistic, atletism, arte marțiale și undeva prin clasa a 12-a atât mama mea cât și profesorii mă întrebau: «Gabi, tu ce vrei să faci? Pentru că mai e un pic și trebuie să îți alegi un drum în viață, să știi pe ce te canalizezi»
Eu mă gândeam să fac psihologie. Fiind nevăzător, nu ai foarte multe profesii pe care le poți face, n-ai prea multe opțiuni. Mama, de mic îmi sugera să devin maseur. Nu prea știam despre ce este vorba, sincer să fiu, dar aveam în mine o chestie: eu iubesc foarte mult să ajut oamenii", își amintește Gabi.
Mai spune că este foarte important să-ți dorești cu adevărat să practici o anumită meserie.
"Îmi place foarte mult să ajut oamenii. Atunci am început să caut despre kinetoterapie și recuperare medicală și am văzut că se leagă lucrurile. Oricum eu mai făceam câte un masaj mai strângeam de umeri, lucruri din acestea.
Să știi că este foarte important să-ți dorești. Oamenii trebuie să înțeleagă că Dumnezeu nu-ți bagă în traistă, trebuie și tu să faci ceea ce trebuie. La Balneo Fiziokinetoterapie îmi spuneau că sunt un elev foarte bun și că o să am un viitor foarte frumos. Eu îmi spuneam că ei vor doar să măfacă să mă simt eu bine. În anul doi, profesoarei cu care făceam practica în masaj, care avea 81 de ani, îi trecuseră prin mână vreo 52 de generații. Iar dumneaei mi-a spus că o mână ca a mea nu mai întâlnise de 30 de ani.
Atunci am luat decizia că eu chiar trebuie să devin ceva în meseria aceasta și mi-am impus să devin ceea ce sunt astăzi. Au început lucrurile frumoase în viața mea, pentru că eu astăzi, chiar dacă sunt un tânăr antreprenor provenit din casa de copii, părăsit de familie, trecut prin multe greutăți, mă simt împlinit. Mă simt recunoscător pentru că fac ce-mi place, chiar am un business, am angajați, colaboratori și pentru mine la 27 de ani, este o mândrie sufletească", spune Gabi.
Ce este special la terapiile lui Gabi
Dar ce îl face pe Gabi cu adevărat special sunt programele de recuperare pe care le creează și le și pune în practică.
"Procedurile pe care le creez și le efectuez sunt create de mine și au la bază faptul că eu sunt terapeut și simțurile mele tactile sunt destul de dezvoltate. Lucrez foarte, foarte mult manual. Aici, simțul meu tactil își spune cu adevărat cuvântul. Simt orice la nivel muscular, articular, la nivel de coloană vertebrală și de acolo pleacă creativitatea mea, din acest motiv cred că sunt un terapeut mai deosebit.
Să știi că pacienții care vin la clinica noastră au probleme destul de grave. Mă confrunt de foarte multe ori cu hernii de disc, discopatii, protuzii discale, probleme articulare, cifoze, scolioze, depinde de situație.
Dar vin și oameni, trebuie să precizăm chestia asta, fără probleme, poate după un antrenament, poate după schi, pentru refacere sau pentru a se întreține", explică Gabi.
Apoi spune că a observat că românii nu sunt prea preocupați de întreținerea sănătății, de prevenție. Cei mai mulți ajung la el când au deja dureri mari.
"Trebuie să le spun celor care ne urmăresc că nu trebuie neapărat să aibă o problemă pentru a alege să facă o terapie. Că este vorba despre masaj, că este kinetoterapie, orice procedură este binevenită și pentru cei care consideră că nu au probleme medicale.
Din păcate în România masajul sau recuperarea medicală, întreținerea medicală nu este atât de vizibilă. Adică oamenii nu sunt preocupați să prevină problemele care pot să apară. Mulți ajung la noi cu dureri cumplite care ar putea fi evitate printr-un masaj.
Un masaj terapeutic foarte bine făcut la timpul lui, o să-ți dea o stare super tare. Cei care mă urmăresc în scoial media știu foarte bine că eu promovez foarte mult sănătatea, antrenamentele sportive, cum ar fi fitness-ul. Însă recuperarea este la fel de importantă", arată Gabi.
Unde vrea să ajungă cu Human Body Therapy
A fost susținut să-și deschidă această clinică și se simte iubit de oameni.
"Să știi că eu sunt un om care sunt iubit către oameni. La mine așa, dintr-o dată, apare atașamentul acesta, fără să le spun celor cu care mă întâlnesc cine sunt și ce fac. Asta am constatat în acești ani și pot să spun că sunt un om norocos.
Astăzi pot să spun că am o echipă foarte bună. E destul de greu la nivelul la care suntem noi în momentul de față, dar pot să spun că am o echipă pe care mă pot baza și pacienții pot confirma asta
Eu procur pacienții din social media și, spre exemplu, vara este puțin mai complicat, oamenii sunt plecați prin vacanțe și atunci este un pic mai dificil. În schimb, în restul anotimpurilor pot să spun că avem un flux de pacienți bun", afirmă Gabi.
Dar nu vrea să se oprească aici, își dorește să-și extindă afacerea.
"Îmi doresc foarte mult ca "Home Body Therapy", acompaniată "Gabi, terapeut nevăzător să ajungă la un alt nivel". Îmi doresc ca în maximum 4 - 5 ani să mai avem măcar încă două-trei cabinete în București. Dorim să introducem și fizioterapia în clinica noastră și, la un moment dat, îmi doresc să predau. Simt că pentru asta sunt făcut. Îmi doresc să predau despre ceea ce fac eu și cred pot împărtăși tinerilor fizioterapeuți din experiența mea", spune cu încredere Gabi.