Potrivit ISU, două persoane au suferit atac de panică, iar o a treia, arsuri minore la antebraţ.
"Pentru localizarea şi stingerea flăcărilor, la faţa locului salvatorii acţionează cu 6 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 1 autospecială pentru transport victime multiple şi 1 ambulanţă SMURD. În sprijinul echipajelor din teren a fost alocată şi 1 ambulanţă SAJ", a transmis ISU.
Citește și: Prețuri cu 75% mai mici la mare. Programul "Litoralul pentru toţi” a ajuns la cea de-a 41 -a ediţie
Este vorba de o biserică din cartierul Tomis Plus.
Flăcările sunt violente, cu mari degajări de fum şi a fost afectat şi un bloc din apropiere.
Citește și: VIDEO Momentul în care un avion cade în lacul Colibița. Una dintre victime este inconștientă
Pompierii au scos din lăcaşul de cult 11 butelii de aragaz.
"Toate persoanele din blocul alăturat s-au autoevacuat. Din informaţiile primite de la preotul bisericii, în interiorul lăcaşului de cult nu mai sunt persoane", a transmis ISU.
Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, "deocamdată, o singură pacientă, de 45 de ani, are arsuri gradul unu pe antebraţ şi a fost transportată la Spitalul Judeţean".
O biserică din municipiul Constanţa a fost cuprinsă de flăcări duminică, echipaje de pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", este vorba de o biserică din cartierul Tomis Plus.
Flăcările sunt violente, cu mari degajări de fum şi a fost afectat şi un bloc din apropiere.
Pompierii au scos din lăcaşul de cult 11 butelii de aragaz.
"Toate persoanele din blocul alăturat s-au autoevacuat. Din informaţiile primite de la preotul bisericii, în interiorul lăcaşului de cult nu mai sunt persoane", a transmis ISU.
Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, "deocamdată, o singură pacientă, de 45 de ani, are arsuri gradul unu pe antebraţ şi a fost transportată la Spitalul Judeţean", potrivit Agerpres.