Un fost mall se transformă în agora şi va avea inclusiv o piaţă a producătorilor locali. După ce ani de zile a rămas mai mult nefolosit, fostul centrul comercial Galleria Arad se pare că și-a găsit o nouă destinație. Se transformă în Agora Arad.
Din noiembrie, conform unor anunțuri făcute pe rețelele de socializare, Galleria Arad ar urma să se relanseze. Fostul centru comercial se va numi Agora Arad.
Un fost mall se transformă în agora şi va avea inclusiv o piaţă a producătorilor locali
Conform informațiilor transmise până în acest moment, pe lângă o serie de magazine, în incinta noului complex comercial va funcționa chiar și o piață.
Aceasta va fi destinată producătorilor locali de legume, fructe, lactate. Proiectul ar urma să fie prezentat public săptămâna viitoare.
Printre primele reacții care au apărut pe rețelele de socializare se numără și cele care solicită chirii mai accesibile pentru producătorii locali, dar și recomandările arădenilor de a selecta cu atenție producătorii astfel ca cei care vor ajunge să vândă în acea piață să nu fie intermediari, conform Aradon.
Citeşte şi:
Noul centru comercial are și o pagină web funcțională, care este direcționată către o prezentare a mall-ului, în engleză.
Așadar, potrivit prezentării, Agora Arad se dorește a fi un spațiu adecvat familiilor și cumpărăturilor în familie, un spațiu unde copiii să poată fi lăsați la locuri de joacă în timp ce părinții fac cumpărăturile.
„Agora va deveni un centru comercial familiar și parte din viața de zi cu zi a arădenilor”, mai spun dezvoltatorii centrului.
Citeşte şi:
În total centrul comercial va avea 36 de mii de metri pătrați, peste 1.000 de locuri de parcare subterane cu posibilitatea de extindere până la 2.000, iar populația țintă, așa cum e ea definită de investitor, adică cei care pot ajunge în 20 de minute cu mașina la noul centru, este de peste 200 de mii de oameni.
Cât despre împărțirea noului mall, cel mai probabil spațiile vor arăta după cum urmează: 25% – magazine fashion (modă/îmbrăcăminte), 15% – spații de cinema și entertainment, 15% – food court și cafenele, 9% – zonă de sport, 8% – alte spații, 8% – magazine de încălțăminte, 7% – supermarket, 4% – servicii publice, 4% – sănătate și frumusețe, 4% – alte servicii.
În alegerea Aradului ca oraș destinație pentru acest proiect, cei de la Agora amintesc și despre rata mică a șomajului, dar și faptul că pe segmentul de hypermarket Aradul are un singur lanț prezent – Carrefour.