Țara din Europa unde oamenii vor să se pensioneze cât mai târziu posibil. Cum e în România

Există o țară din Europa unde oamenii vor să lucreze cât mai mult timp posibil. Aceasta are cel mai bun sistem de pensie din lume, însă oamenii vor să rămână activi până la vârste înaintate.
O țară din Europa are cel mai bun sistem de pensii din lume însă oamenii vor să lucreze cât mai mult timp posibil. Anul trecut, mai puțin de jumătate aveau sub 67 de ani.
Deși vârsta de pensionare a crescut de la an la an, oamenii nu s-au supărat din această cauză. Ba mai mult, încearcă să-și prelungească șederea la locul de muncă tot mai mult.
Țara din Europa unde oamenii vor să se pensioneze cât mai târziu posibil. Cum e în România
Anul trecut, aproximativ 84.000 de persoane s-au pensionat în această țară. Dintre aceștia, 63% au decis să se pensioneze la vârsta de 65 sau 66 de ani, în timp ce puțin peste 9% s-au pensionat la vârsta de 67 sau mai mult.
Tot mai multe persoane decid să se pensioneze după ce ating limita tradițională de vârstă, dar există și un grup care alege această opțiune mai devreme.
Citește și: Cele mai bune țări din lume unde să ieși la pensie. România nici nu e pe listă
Mai puțin de jumătate dintre lucrătorii care s-au pensionat în 2022 aveau sub 66 de ani și 7 luni, care este vârsta actuală de pensionare olandeză. Aproximativ 40 la sută dintre persoane s-au pensionat cu maxim două luni înainte sau după împlinirea acestei vârste. Restul de 11 la sută au ieșit după ce au împlinit vârsta de pensionare, scrie ziarulromanesc.de.
Până în 2013, vârsta la care cetățenii olandezi aveau dreptul la pensie de stat era de 65 de ani. Din acel an, vârsta de pensionare a crescut treptat. În 2006, aproximativ nouă din zece lucrători care s-au pensionat aveau vârsta de pensionare. Din 2007, procentul persoanelor care se pensionează înainte de această vârstă a scăzut treptat.
Citește și: Cât vor primi românii în plus la pensie din 1 ianuarie 2024. Cea mai mare creștere de după Revoluție
Vârsta de pensionare, peste 65 de ani în toate domeniile de activitate. Mulți vor să amâne momentul
În 2022, vârsta medie a lucrătorilor olandezi care s-au pensionat era de 65,6 ani. Vârsta medie de pensionare a fost cea mai scăzută în administrația publică, la 65,1 ani, urmată de sănătate și educație. Media a fost cea mai mare în agricultură, silvicultură și pescuit – 66,6 ani, urmată de alte servicii, alte servicii pentru afaceri și comerț. Anul trecut a fost primul an în care vârsta medie de pensionare a lucrătorilor din toate sectoarele industriale a depășit 65 de ani.
De-a lungul timpului, diferențele dintre industrii în ceea ce privește nivelurile medii ale pensiilor s-au redus. În 2006, diferența dintre sectoarele cu cea mai mare și cea mai mică vârstă de pensionare era de peste 4 ani. În 2012 a scăzut la 2,5 ani, iar în 2022 va fi doar 1,5 ani.
Într-un sondaj realizat pentru NEa, în 2022, majoritatea lucrătorilor olandezi cu vârsta cuprinsă între 45 și 64 de ani au declarat că ar fi dispuși să lucreze după vârsta de pensionare. Totuși, acest lucru depindea de anumite condiții. Lucrătorii cu vârsta cuprinsă între 45 și 54 de ani sunt mai deschiși să lucreze la o vârstă mai înaintată (85% au spus că ar putea lua în considerare acest lucru) decât cei cu vârsta între 55 și 64 de ani (73%).
Citește și: Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare? „Există îngrijorare în România”. Explicații oficiale
Condiția cel mai frecvent menționată pentru persoanele care doresc să continue să lucreze a fost posibilitatea de a lucra mai puțin. Mai multe persoane cu vârsta între 45 și 54 de ani (52 la sută) au menționat acest lucru decât cei cu vârsta între 55 și 64 de ani (43 la sută). Mulți lucrători au spus, de asemenea, că ar lua în considerare să lucreze după vârsta de pensionare dacă ar putea face o muncă mai ușoară și dacă consecințele financiare ale pensionării ar fi nefavorabile.
Care este vârsta de pensionare în România
Vârsta de pensionareîn România este de 62 de ani în sistemul public. Recent, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a explicat modul în care va crește în viitor vârsta de pensionare în România.
”Există îngrijorare în România legată de creșterea vârstei de pensionare. Cum se va face acest lucru în viitor și cum va fi corelată cu creșterea speranței de viață? Concret, cine calculează acest indicator?” a fost întrebată Simona Bucura – Oprescu.
Citește și: Revoltător. Pensionari cu pensii sub 1.300 lei nu iau bani în plus la recalculare. Care e motivul?
”În primul rând trebuie să știți că aceasta este o garanție că vârsta de pensionare în România nu va crește arbitrar, ad-hoc, în funcție de guvernele care vor fi la guvernare.
Deci ați văzut că am introdus în lege un articol care prevede că vârsta de pensionare nu va putea crește decât dacă crește în mod semnificativ speranța de viață.
Probabilitatea asta, din păcate pentru noi, este aproape zero. Prin urmare, vârsta de pensionare în România nu va crește.
Singura vârstă de pensionare care crește este, în baza noii legi, este vârsta de pensionare pentru femei, dar care, a fost o condiție la impuse și nu la liber-alese.
Citește și: 2.000.000 pensionari nu primesc bani în plus la pensie la recalculare. Cine sunt? Care e explicația?
A fost deja o condiționalitate care a venit din PNRR-ul negociat de guvernele de dreapta din 2021, pe care noi am îndulcit-o pentru românce, cu cele două măsuri complementare.
Am echilibrat prin perioada de creștere copil, stagiul de cotizare contributiv, respectiv pentru fiecare copil se reduce vârsta de pensionare cu șase luni.
Noi avem acum 62 de ani și o lună vârsta de pensionare în sistemul public de pensii.
Până în 2030 vom avea 63 de ani vârsta de pensionare, iar până în 2035, va trebui să avem vârstă de pensionare de 65 de ani pentru femei”, a spus ministrul Simona Bucura – Oprescu.