Salariul mediu net a ajuns la 5.717 lei în România. Domeniile în care angajații câștigă peste 13.000 de lei
Salariul mediu net în România a crescut la 5.717 lei în septembrie 2026, potrivit INS. Cele mai mari venituri au fost înregistrate în IT și industria petrolului, unde media depășește 13.000 de lei. Cu toate acestea, puterea de cumpărare a angajaților a scăzut.
Câștigul salarial mediu net a ajuns la 5.717 lei în septembrie 2026, cu 29 de lei mai mult decât în luna august, ceea ce reprezintă o creștere de 0,5%, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Salariul mediu brut a urcat la 9.532 de lei, înregistrând un avans de 35 de lei, respectiv 0,4%, față de luna precedentă.
Salariul mediu net a ajuns la 5.717 lei în România. Domeniile în care angajații câștigă peste 13.000 de lei
Deși veniturile salariale au crescut în termeni nominali, evoluția prețurilor a redus puterea de cumpărare.
Comparativ cu septembrie 2025, salariul mediu net a fost mai mare cu 5%, însă indicele câștigului salarial real a coborât la 98,5%. Aceasta înseamnă o scădere de 1,5% a puterii de cumpărare față de aceeași perioadă a anului trecut.
Și față de august 2026, salariul real a înregistrat o diminuare de 0,3%, indicele calculat de INS fiind de 99,7%.
Cele mai mari și cele mai mici salarii din România. Unde se câștigă peste 13.000 de lei
Diferențele salariale dintre sectoarele economice rămân considerabile. Angajații din activitățile de programare și consultanță în tehnologia informației au avut cele mai mari câștiguri salariale medii nete în septembrie, de 13.513 lei.
Pe locul următor s-a situat extracția petrolului brut și a gazelor naturale, cu un salariu mediu net de 13.336 de lei.
La polul opus, cele mai mici venituri medii au fost înregistrate în alte activități de servicii, unde salariul net a fost de 2.982 de lei, și în pescuit și acvacultură, cu 3.005 lei.
Diferența dintre salariul mediu net din IT și cel din activitățile cu cele mai mici câștiguri depășește 10.500 de lei lunar.
În privința evoluției față de august, cele mai mari creșteri procentuale au fost înregistrate în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, unde salariile au avansat cu 13,4%.
În fabricarea produselor de cocserie și a celor rezultate din prelucrarea țițeiului, creșterea a fost de 12,7%.
Majorări cuprinse între 5,5% și 10% au fost raportate în extracția minereurilor metalifere, serviciile anexe extracției, fabricarea produselor din tutun, metalurgie, industria pielăriei și încălțămintei, precum și în activitățile de management și consultanță.
Alte domenii, printre care industria auto, fabricarea echipamentelor electrice, producția de mobilă, transporturile pe apă, industria chimică și serviciile IT, au înregistrat creșteri salariale cuprinse între 2,5% și 4,5%.
INS explică aceste evoluții prin acordarea unor prime ocazionale, bonusuri de performanță, drepturi în natură, sume din profit și alte beneficii salariale. În anumite sectoare, veniturile au fost influențate și de creșterea producției sau a încasărilor.
Unde au scăzut salariile
Nu toate sectoarele economice au înregistrat majorări salariale în septembrie. Cele mai mari scăderi au fost raportate în activitățile de jocuri de noroc și pariuri, unde câștigul salarial mediu net s-a redus cu 9,3% față de august.
Diminuări cuprinse între 5,5% și 7% au fost înregistrate în producția cinematografică, video și de televiziune, înregistrările audio, editarea muzicală, depozitare și activitățile auxiliare transporturilor, precum și în serviciile juridice și de contabilitate.
Scăderi de 2,5% până la 5% au fost consemnate în sectorul energetic, activitățile de difuzare și transmitere a programelor, agențiile de știri, intermedierile financiare și serviciile auxiliare acestora, precum și în domeniul asigurărilor și fondurilor de pensii.
Potrivit INS, scăderile din unele sectoare au fost influențate de faptul că în lunile anterioare au fost acordate prime, bonusuri și alte drepturi salariale care nu s-au regăsit în veniturile din septembrie. În alte cazuri, diminuările au fost asociate unor rezultate de producție sau încasări mai mici.
Institutul precizează că salariile medii pot fluctua pe parcursul anului, în special în perioadele în care angajatorii acordă prime anuale sau bonusuri de sărbători, cum se întâmplă frecvent în decembrie și în lunile martie sau aprilie.
Raportat la octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a ajuns la 234,5% în septembrie 2026, cu 0,6 puncte procentuale sub nivelul din august.