Copile care fac copii. România, pe primul loc în UE la mamele adolescente

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 27.04.2019 - 13:23
Sursa foto: Salvati Copiii
Sursa foto: Salvati Copiii

România are cea mai ridicată rată de nașteri la adolescente și cea mai scăzută în rândul femeilor de peste 40 de ani, din Uniunea Europeană, arată un studiu Eurostat din 2019.

SHARE

Procentul la nivel naţional este de 12,3%, mult peste media europeană, de 4%. În ţara noastră, unul din zece copii are o mamă adolescentă, situaţie regăsită şi la nivelul Bulgariei, unde rata minorelor devenite mame atinge un procent de 11,9%, potrivit Mediafax.

Citește și: Copilărie neagră. 3% dintre copiii români merg la culcare flămânzi

Bulgaria şi România sunt urmate de ţări precum Ungaria, cu 9%, Slovacia, cu 8,4% şi Letonia, cu 5,5%. La polul opus al clasamentului se află ţări precum Italia, Olanda şi Slovenia, unde procentul adolescentelor devenit mame scade sub 2%.

„Există o corelație directă între vârsta precoce a mamei, care înseamnă și o dezvoltare emoțională, dar și socială, încă incomplete, și lipsa accesului la educație sanitară și la servicii medicale constante”, arată organizația Salvați Copiii, într-un studiu din 2018. Astfel, șase din zece mame adolescente nu au avut niciodată acces la informații privind sănătatea reproducerii sau educației sexuale, iar șapte din zece nu au beneficiat niciodată de planificare familială.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te